Un angajat de la staţia CFR Ploieşti – Triaj, accidentat mortal de tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ciuda experienţei ca lucrător CFR, bărbatul a fost lovit de tren. FOTO: arhivă Adevărul Ploieşti
În ciuda experienţei ca lucrător CFR, bărbatul a fost lovit de tren. FOTO: arhivă Adevărul Ploieşti

Accident tragic, joi dimineaţă, în staţia CFR Ploieşti – Triaj. Şeful de tură din staţie, un angajat CFR cu vechime, a fost surprins de tren şi lovit mortal

Accidentul s-a produs joi dimineaţă, în jurul orei 7.30.

Bărbatul, şef de tură în staţia Ploieşti – Triaj, se îndrepta spre serviciu, pe lângă linia ferată şi a traversat prin loc nepermis.

Nu putem înţelege ce s-a întâmplat, probabil nu a auzit semnalele acustice ale trenului din cauza zăpezii sau a fost neatent. A fost acroşat de un tren InterRegio şi lovit mortal“, ne-a spus comisarul Mădălin Stroe de la Serviciul Judeţean de Transporturi Feroviare Prahova.

Bărbatul venea de la o instruire şi se îndrepta către locul de muncă din staţia Ploieşti – Triaj, unde lucra de zeci de ani.

Moartea tragică este considerată accident de muncă, iar cercetările sunt continuate de procurori şi angajaţii Inspectoratului de Muncă Prahova.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite