Turişti „rătăciţi“. Au rămas fără benzină la Azuga şi au chemat jandarmii să-i salveze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci turişti au cerut, duminică, ajutorul jandarmilor la numărul „112“, motivând că s-au rătăcit. În realitate, nu mai aveau carburant, iar trei bărbaţi erau în stare de ebrietate

În loc să intervină într-o operaţiune în care era cu adevărat nevoie de ajutorul lor, jandarmii montani din Azuga au fost solicitaţi, duminică, pentru o intervenţie în zona staţiei de captare a apei „Predealul”, pentru căutarea şi salvarea unor turişti care au anunţat că s-au rătăcit.

Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat că cele cinci persoane, patru bărbaţi şi o femeie, erau localnici şi au motivat solicitarea pentru că autoturismul lor nu mai avea carburant. Trei bărbaţi erau şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceştia se aflau  pe un drum forestier, într-o zonă care nu le punea viaţa şi integritatea corporală în primejdie.

Pentru isprava lor, toţi cinci au fost sanţionaţi contravenţional, trei dintre ei cu amenda în valoare de 500 lei, iar ceilalţi cu avertisment, pentru solicitarea intervenţiei organelor specializate, fără motiv întemeiat.

Vă mai recomandăm

VIDEO Razie pe drumurile din Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Două permise reţinute pentru alcoolemie

Două minore de 14 ani, date dispărute în Prahova. Dacă le-aţi văzut, sunaţi la Poliţie!

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite