Tomograf nou la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti
0
Un tomograf de ultimă generaţie a intrat, de joi, în dotarea Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Valoarea investiţiei este de peste 1,9 milioane de lei, adică aproximativ 500.000 de euro
Necesitatea unui tomograf nou în cel mai mare spital din Prahova, care deserveşte şi pacienţi aflaţi în tranzit prin judeţ, era stringentă. Tomograful vechi adună 10 ani de folosire şi se strica deseori ori i se terminau consumabilele.
Achiziţia a presupus, iniţial, ca Ministerul Sănătăţii să plătească 90% din preţul acestuia, iar autorităţile locale în subordinea cărora se află unitatea medicală, în speţă Consiliul Judeţean Prahova, restul de 10%. Într-un final, banii, peste 1,9 milioane de lei (aproximativ 500.000 de euro) au venit în totalitate de la CJ Prahova.
„Tomograful va fi instalat într-o cameră specială, plumbuită, în aproximativ o săptămână. Din momentul montării trebuie să obţinem avizele de funcţionare atât pentru spaţiu cât şi pentru aparat în sine, ceea ce va dura 2-3 luni pentru că există o singură o singură comisie abilitată la nivel naţional“, a explicat Adrian Strâmbeanu, managerul spitalului, de ce va mai trece ceva timp până când tomograful va putea fi folosit.
Tomograful va fi folosit gratuit pentru urgenţe, iar investigaţiile cu trimitere de la medic vor costa de la 250 de lei (fără substanţă de contrast) până la 500 de lei (cu substanţă de contrast).
Aparatul poate asigura, zilnic, 40-45 de tomografii.
De săptămâna trecută, şi vechiul tomograf şi-a reluat funcţionarea după ce au fost cumpărate piesele de schimb necesare. Prin funcţionarea în paralel a celor două aparate, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti speră să nu mai existe pauze, iar pacienţii să nu mai fie nevoiţi să meargă în Capitală pentru tomografii.