Salvamontiștii au salvat o familie blocată în Bucegi, pe Valea Bucșoiului

0
0

Salvamontiştii din Buşteni au intervenit, luni, pentru recuperarea din Masivul Bucegi a unei familii cu un copil de 13 ani, toţi cei trei turişti fiind epuizaţi. Aceștia nu erau pregătiți corespunzător pentru traseul dificil pe care au ales să urce.

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, citat de Agerpres, turiştii au plecat luni dimineaţă de la Cabana Gura Diham pe Valea Bucşoiului considerată a fi cel mai greu traseu din Masivul Bucegi, iar la un moment dat au solicitat intervenţia salvatorilor montani, întrucât, din cauza epuizării, nu mai puteau înainta şi nici nu se puteau întoarce.

Weekend negru, în Bucegi. Un turist mort, 4 rătăciți și 2 cu picioarele rupte

Haiduc a precizat că cei trei membri ai familiei nu erau echipaţi corespunzător pentru a face un astfel de traseu, astfel încât la jumătatea acestuia, din cauza epuizării şi a faptului că nu mai aveau apă, adulţii au cerut ajutorul salvamontiştilor, care au plecat pe munte pentru recuperarea celor trei, mai scrie sursa citată.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti


Ultimele știri
Cele mai citite