Robert Cazanciuc, despre Toni Greblă: „Nu este o situaţie plăcută pentru nimeni ca un judecător de la Curtea Constituţională să fie sub anchetă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a declarat vineri la Ploieşti, în legătură cu cercetarea judecătorului Curţii Constituţionale Toni Greblă pentru trafic de influenţă şi luare de mită, că “nu este o situaţie plăcută pentru nimeni ca un judecător de la Curtea Constituţională să fie sub anchetă”

Robert Cazanciuc a fost vineri la Ploieşti, unde a fost dat startul oficial al lucrărilor pentru renovarea sediului Tribunalului Prahova.

Ministerul Justiţiei a comentat şi situaţia judecătorului Curţii Constituţionale, Toni Greblă, care este urmărit penal de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi este acuzat că ar fi primit şpăgi inclusiv în rochii de damă şi materiale electorale pentru a interveni în sprijinul unor firme.

Nu este o situaţie plăcută pentru nimeni ca un judecător de la Curtea Constituţională să fie sub anchetă. Pe de altă parte, faptul că DNA-ul îşi face datoria indiferent de persoane nu poate să fie decât un lucru foarte bun, remarcat de noi în plan intern, remarcat şi în plan extern”, a spus Robert Cazanciuc la Ploieşti.

Robert Cazanciuc a subliniat şi “rolul preventiv al unui proces penal” care “nu este înţeles întotdeauna de unii dintre concetăţenii noştri”.

„Din păcate, se întâmplă aceste lucruri, nu putem decât să luăm act de ele şi să încercăm cu toţii, dacă se poate, să tragem învăţăminte din acest lucru. Nu este un scop în sine să pedepseşti pe cineva, dar procesul penal, indiferent de faza lui, are şi un rol preventiv important. Din păcate, de foarte multe ori, rolul preventiv al unui proces penal nu este înţeles întotdeauna de unii dintre concetăţenii noştri”, a mai spus ministrul Cazanciuc la Ploieşti.

Potrivit unui comunicat emis de DNA, judecătorul CC Toni Greblă a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).

Pe aceeaşi temă

Zegrean: Greblă mi-a spus că este adevărată povestea cu rochiile, cu capsatoarele şi capsele. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat vineri că a avut o discuţie personală cu Toni Greblă, urmărit penal de DNA, iar magistratul gorjean a recunoscut că acuzaţaţiile procurorilor referitoare  "la rochii, capsatoare şi capse" sunt adevărate.

Cum făcea judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă şpăgi şi afaceri ilegale cu Rusia. Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi de acte incompatibile cu funcţia. Greblă ar fi primit mită, printre altele, “rochii de damă” şi “un abonament telefonic” şi ar fi făcut afaceri ilegale în Rusia, chiar dacă autorităţile de aici au impus embargou.


 

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite