Restricţii de trafic pe Şoseaua Vestului din Ploieşti. Vor circula numai autobuzele de transport în comun
0Până pe 6 februarie, din cauza lucrărilor la linia de tramvai 102, pe două tronsoane de pe Şoseaua Vestului vor circula numai autobuzele destinate transportului în comun
Lucrările la calea de rulare a traseului tramvaiului 102 de pe Şoseaua Vestului au fost reluate, iar pentru desfăşurarea cu rapiditate şi în siguranţă vor fi restricţii de trafic pe tronsonul cuprins între intersecţia Şoseaua Vestului cu strada Malu Roşu şi intersecţia Şoseaua Vestului cu strada Depozitelor.
Restricţiile vor dura până pe data de 6 februarie 2016, dată până la care circulaţia pe tronsonul indicat va fi permis doar mijloacelor de transport în comun.
Lucrările sunt destinate reabilitării tramvaiului 102, proiect aflat deja în întârziere faţă de data prognozată iniţial pentru finalizare, 31 decembrie 2015.
Mai puteţi citi
Tramvaiul 101 va circula din nou în Ploieşti, după aproape doi ani de lucrări