Războiul, locul în care făceai cunoştinţă în fiecare zi cu moartea. „Nu voi uita nimic până în ultima clipă a vieţii“
0
Din ce în ce mai puţini, vârstnici şi plini de răni fizice şi emoţionale, eroii din cea de a doua conflagraţie mondială se pregătesc să ne reamintească, pe 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război din România, la fel de discret ca în fiecare an, de jertfa făcută pentru ţară. Amintirea prietenilor morţi sub gloanţe îl va însoţi pe Gheorghe Răucea până în ultima clipă a vieţii
Pe 29 aprilie se împlinesc 111 ani de la instituirea calităţii de veteran de către regele Carol I, în baza prevederilor Conventiei de la Geneva din 1870 a statelor europene. După revoluţie, ziua de 29 aprilie a fost statuată ca fiind Ziua Veteranilor de Război din România, realizându-se, astfel, un act istoric reparatoriu pentru luptătorii participanţi la cel de-al Doilea Război Mondial din 1941-1945.
Ca preşedinte al asociaţiei prahovene a veteranilor, generalul de brigadă Gheorghe Răucea ştie că, peste câţiva ani, nu vom mai avea pe cine să sărbătorim pe 29 aprilie. Şi asta pentru că, în prezent, organizaţia din Prahova numără 6.951 de membri, dintre care doar 1.155 sunt veteran, restul fiind văduve de război sau văduve căsătorite ulterior cu luptătorii întorşi de pe front.
În urmă cu peste 20 de ani, în Prahova erau 30.000 de veterani şi văduve de război, cei mai mulţi din ţară, lucru explicabil prin faptul că Prahova a fost şi atunci un judeţ densitate mare a populaţiei, iar mulţi bărbaţi au luptat pe frontul celui de al Doilea Război Mondial.
O experienţă dramatică
În 23 august 1944, momentul întoarcerii armelor împotriva Germaniei şi alierea cu Uniunea Sovietică, Gheorghe Răucea era furier la Regimentul 30 Dorobanţi din Câmpulung Muscel.
Avea doar 16 ani şi jumătate, se ceruse voluntar în război şi era însărcinat cu lucrări de contabilitate, împărţirea corepondenţei şi diverse sarcini privind aprovizionarea cu mâncare şi cantonament.
„Chiar pe 23 august, comandantul din Câmpulung a dispus să-i dezarmăm pe cei 30 de soldaţi germani care se aflau în regimentul nostru pentru instrucţie, iar a doua zi am plecat spre zona de ocupaţie temporară a hortiştilor, în Braşov“, îşi aminteşte Gheorghe Răucea momentul în care războiul a început cu adevărat pentru el.
În Braşov, a participat la capturarea unui regiment german de artilerie, cu tot cu garnitura de tren folosită de aceştia pentru deplasare, dar a făcut cunoştinţă şi cu moartea.
„Pe 28 august am trăit una din experienţele care m-au marcat cel mai mult în război, moartea comandantului nostru. A fost încadrat de artileria germană şi a murit pe loc după ce i-au fost retezate ambele picioare. M-a afectat mult“, povesteşte bărbatul, acum în vârstă de 85 de ani.
S-a cerut să lupte pe frontul din Cehoslovacia, şi a petrecut zile întregi printre gloanţele care şuierau. S-a întors de acolo, pe jos, 2000 de kilometri, până la unităţile de care aparţineau, adică până la Câmpulung. Abia după 6 luni a ajuns la Piteşti. „Războiul mi-a consumat din eul meu, am pierdut mulţi colegi şi comandanţi, atât pe fronturile din Vest cât şi din Est, nu a fost uşor şi nu voi uita nimic până în ultima clipă a vieţii“.
După terminarea războiului, Gheorghe Răucea a activat tot în Armată, până în 1978, când s-a retras cu cu gradul de ofiţer. Născut la Câmpulung, a devenit, din 1962, prahovean „tolerat“.
Acum, la 85 de ani, este general de brigadă (în retragere), şi preşedintele Asociaţiei de Veterani Prahova pe care o conduce cu mână de fier din 1990, lupându-se pentru drepturile veteranilor din întreaga ţară. Pentru tot ceea ce a făcut pentru România, a fost decorat cu Serviciul Credincios Virtute Militară.
Vă mai recomandăm
FOTO Istoria în ruine. Conacele şi palatele abandonate ale Prahovei
Se încarcă comentariile...
