Program special la instituţiile publice din Ploieşti în ziua de 15 august
Ziua de 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, este declarată zi de sărbătoare legală în care nu se va lucra.
Toate subunităţile poştale din Ploieşti vor fi închise. Scrisorile şi coletele prezentate în zilele de 12 şi 13 august 2011 vor înregistra timpi mai mari de circulaţie. Totodată, angajaţii municipalităţii ploieştene vor fi liberi în ziua respectivă, inclusiv cei ai Serviciul de evidenţă a populaţiei.
Luni, şi la Spitalul Judeţean din Ploieşti va fi program special şi nu se vor acorda consultaţii în ambulatoriu, dar la Unitatea de Primiri Urgenţe se va lucra normal. Două farmacii din centrul municipiului, în zona pietonală, vor avea program non-stop.
De asemenea, în data de 15 august autobuzele, troleele şi tramvaiele vor circula în Ploieşti conform programului din zilele de duminică.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:





















































