Procurorii au ridicat parţial sechestrul în cazul Lukoil pentru a putea fi reluată producţia
0Sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil, dispuse ca măsuri asiguratorii zilele trecute, au fost ridicate, a anunţat marţi compania, precizând că rafinăria începe procedurile de pregătire pentru pornirea normală a instalaţiilor tehnologice.
„În urma audierilor avute în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, audieri desfăşurate în ziua de 06.10.2014, măsurile asiguratorii (sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale societăţii) dispuse în data de 02-03.10.2014 au fost ridicate, prin urmare rafinăria Petrotel-Lukoil începe procedurile de pregătire pentru pornire normală a instalaţiilor tehnologice", se arată într-un comunicat al companiei.
Sindicatul şi directorul general ai Petrotel-Lukoil i-au solicitat premierului Victor Ponta sprijin pentru continuarea activităţii şi deblocarea conturilor companiei, spunând că astfel pot fi plătite salariile celor 2.500 de angajaţi, pot fi achiziţionate materiale şi pot fi plătiţi furnizorii.
"Având în vedere situaţia creată prin descinderea din data de 2 octombrie 2014 efectuată de către reprezentanţii organelor de anchetă din România(procurori, ofiţeri SRI, inspector din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, inspector de la direcţia Regională Antifraudă etc.) la SC Petrotel-Lukoil SA şi alte patru societăţi de pe Platforma Teleajen, vă rugăm respectuos să ne sprijiniţi pentru asigurarea continuării activităţii comerciale a societăţii noastre", se arată în scrisoarea transmisă la Cancelaria prim-ministrului, în 3 octombrie.
În scrisoare, sindicatul salariaţilor din Petrotel-Lukoil şi Uniunea Sindicatelor Lukoil din România, în numele cărora semnează preşedintele Gheorghe Paraschivoiu, cere sprijinul lui Victor Ponta pentru deblocarea conturilor bancare ale societăţii, astfel încât rafinăria Petrotel-Lukoil să poată funcţiona normal şi să poată fi plătite salariile muncitorilor.
"Nu ne opunem anchetei în curs de desfăşurare, este normal ca organele în drept să îşi desfăşoare activitatea specifică pentru respectarea legii şi protejarea intereselor statului. Dar, ca urmare a blocării conturilor, nu se pot face achiziţii de chimicale, nu se pot plăti furnizori şi antreprenori şi chiar şi salariile salariaţilor, ceea ce ar face ca peste 2.500 de salariaţi de pe platformă să rămână fără obiectul muncii, mărind numărul şomerilor", se mai arată în document.
Într-o altă scrisoare, primită luni la cabinetul premierului, directorul general al Petrotel-Lukoil, Andrei Bogdanov, prezintă companie şi rezultatele financiare, precum şi comportamentul fiscal, menţionând totodată consecinţele pe care ancheta organelor de cercetare le are asupra activităţii companiei.
"Vă rugăm să ne sprijiniţi în repornirea Rafinăriei Petrotel-Lukoil şi în stabilizarea situaţiei economice în limitele legislaţiei în vigoare şi să aveţi în vedere că Lukoil nu ar fi riscat niciodată o investiţie de peste un miliard de dolari pentru o sumă de 230 de milioane de euro, prejudiciile de imagine şi consecinţele fiind deosebit de mari", spune Bogdanov, printre altele, în scrisoarea trimisă premierului.
Rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială, ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală, iar momentul repornirii sale va fi precizat după soluţionarea contestaţiei depuse în instanţă, a anunţat luni compania.
Reprezentanţii Lukoil au notificat anterior Garda de Mediu că opresc activitatea rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti, fără a preciza un motiv şi fără a da un termen la care rafinăria va fi repornită, compania neanunţând autorităţile şi despre eventuale disponibilizări colective sau şomaj tehnic.
Surse din cadrul rafinăriei susţin că în 3 octombrie, la o zi după ce procurorii au făcut percheziţii la sediul a cinci firme care îşi desfăşoară activitatea pe platforma rafinăriei din Ploieşti, directoarea adjunctă a rafinăriei a semnat şi transmis către AJOFM Prahova o solicitare prin care cerea eliberarea unei adeverinţe care să ateste dacă în baza de date a AJOFM există persoane calificate ca inginer construcţii civile şi cercetător construcţii civile şi industriale, întrucât rafinăria ar căuta să angajeze astfel de specialişti.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a decis punerea sub sechestru asigurător a produselor rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, până la concurenţa sumei de 1,039 miliarde lei. Informaţia a fost transmisă luni de Oil Terminal Bursei de Valori Bucureşti.
Procurorii au făcut, joi, percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.
Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa, tot joi, că au fost făcute 23 de percheziţii la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti.
Procurorii au ridicat mai mulţi saci cu documente, iar la o zi de la efectuarea percheziţiilor Lukoil a oprit producţia rafinăriei din Ploieşti.