Ploieşti:Trei generaţii de pictori îşi expun lucrările la Casino Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe dintre tablourile expuse vor putea fi cumpărate de vizitatori la preţuri accesibile, care pornesc de la 1.000 de lei.

O expoziţie inedită de pictură va fi inaugurată mâine începând cu ora 18.00, la Casinoul din Sinaia. Intitulată sugestiv “Amintirile unui veac de pictură”, expoziţia va reuni lucrările artiştilor Traian, Nicolae, Nicolae Junior şi Daiana Savopol, alături de cele ale graficienilor Mihai Eugen Marinescu şi ale fiului său, Radu Robert Marinescu. La eveniment, alături de personalităţi ale lumii culturale şi artistice vor fi prezenţi artiştii Nicolae Savopol Junior, Daiana Savopol şi Mihai Marinescu.

“Este prima expoziţie, după perioada interbelică, care reuneşte lucrările a trei generaţii de pictori, cele ale familiei Savopol. Vor fi lucrări aduse atât din ţară, cât şi din străinătate care vor spori valoarea expoziţiei. Vor putea fi văzute două portrete în ulei ale lui Mihai Marinescu care au fost expuse la Paris”, ne-a declarat consilierul Ana Maria Târşu.

Imaginea Bucureştiului de altădată la Sinaia
În cadrul expoziţiei, se vor regăsi peste 140 de lucrări, unele dintre acestea prezentând vizitatorilor Bucureştiul anilor ´20-΄30, văzut de Traian Savopol, mare liric al peisajelor urbane, cu accente personalizante ale mahalalelor bucureștene.

Ultimul talent al familiei Savopol este Daiana care a fost autodidactă în materie de artă şi care a îndrăgit natura statică pe care a imortalizat-o în picturile sale.

Printre tablourile expuse la Casino va fi şi o lucrare care va prezenta atmosfera de acum aproape 80 de ani din centrul oraşului. Este vorba despre “Sinaia 1930-Cafeneaua literară a Parcului”, tablou pictat de Nicolae Savopol Junior, care răsfoind prin arhivele personale ale tatălui său a redat locul în care se întâlneau cele mai mari nume din literatura română.

Vizitatorii vor putea să achiziţioneze multe dintre tablourile pe care le vor vedea la expoziţie, preţul acestora pornind de la 1.000 de lei.

Program vizitare
Expoziţia va putea fi vizitată la Centrul Internaţional de Conferinţe “Casino” Sinaia până pe data de 5 ianuarie, în fiecare zi, între orele 10.00-18.00. Intrarea vizitatorilor este liberă. Adresa Casinoului este Bulevardul Carol I, nr.2, acesta fiind situat în parcul “Dimitrie Ghica” din centrul staţiunii.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite