Ploieşti: Se primesc cererile pentru cei 200 de euro, bani de calculatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 1 aprilie, studenţii şi elevii nevoiaşi pot depune cereri pentru a primi ajutorul de 200 de euro acordat de stat la achiziţionarea unui calculator.

„Şcolile vor fi cele care vor hotărî cine se încadrează pentru a primi banii", ne-a declarat Gheorghe Borovină, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Prahova.

Beneficiarii programului sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie. Depunerea cererilor se face până pe 21 aprilie la secretariatele unităţilor de învăţământ. În perioada 19 aprilie-19 mai, se vor efectua anchetele sociale şi se vor evalua cererile depuse de către comisiile din unităţile de învăţământ împreună cu comisiile de anchetă socială.

Lista cu cererile eligibile va fi afişată pe site-ul ministerului în data de 31 mai, iar la 1 iunie, va fi postată lista cu beneficiarii care vor intra în posesia sumei de 200 de euro pentru achiziţionarea unui calculator. Anul trecut, 379 de elevi şi tineri din judeţ au primit bani pentru calculatoare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite