Ploieşti: O femeie se zbate între viaţă şi moarte la Maternitate

0
0
Trei pacienţi au murit din cauza gripei-imagine arhivă
Trei pacienţi au murit din cauza gripei-imagine arhivă

După ce a adus pe lume un copil sănătos, ea a fost diagnosticată cu A H1N1, iar în total în Prahova trei persoane au murit din cauza acestui virus, toate trei având vârsta de până în 35 de ani

La Spitalul de Obstretică-Ginecologie din Ploieşti, o femeie cu vârsta de până în 25 de ani se află în stare extrem de gravă, fiind internată la secţia de Terapie Intensivă.

În urmă cu două săptămâni ea s-a internat pentru a aduce pe lume un copil, iar după operaţia de cezariană pe care medicii i-au făcut-o, starea ei de sănătate s-a alterat.

Potrivit managerului spitalului, medic Călin Boeru, testele efectuate acestei paciente au arătat că ea a contactat virusul A H1N1.

„Starea copilului este bună, el nu a avut de suferit, a evoluat normal şi probabil că în vom da acasă, familiei", explică medicul Boeru.

De teamă să nu contacteze acest virus, ieri, în programul centrului de vaccinare care funcţionează la Maternitate, nu mai puţin de 50 de femei gravide au ales să se imunizeze împotriva gripei porcine.

Trei tineri au murit de gripă

Trei persoane din Prahova, cu vârstele de până în 35 de ani au decedat după ce au contactat virusul A H1N1.

 „O singură persoană din cele trei prezenta ca factor de risc obezitatea, celelalte două nu erau luate în evidenţă cu boli cronice", afirmă medicul Dan Decebal, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova.

Decesul celor trei  a survenit în perioada 26 decembrie-5 ianuarie, însă numărul prahovenilor care au fost diagnosticaţi cu acest virus este de 222.

În urmă cu aproximativ o săptămână o tânără gravidă şi copilul ei, care au decedat, au fost suspecţi de gripă porcină, însă, în acest caz, testele nu au confirmat existenţa virusului.

Singura posibilitate de a combate gripa

Medicii sunt de părere că în acest moment remediul cel mai sigur şi eficient împotriva gripei porcine este vaccinarea.

„Este important mesajul transmis de profesorii de la Bucureşti, oamenii trebuie să înţeleagă că vaccinarea este singura metodă de a preveni contactarea virusului A H1N1", este de părere medicul Călin Boeru.

 Pe de altă parte specialiştii recomandă prahovenilor să nu folosească drept tratamente anumite remedii naturiste, care nu au rezultate sigure.

 Bolnavii din judeţ care au fost diagnosticaţi cu acest tip de virus s-au prezentat la medic din timp, gravitatea cazurilor lor fiind uşoară spre medie.

De ieri, vaccinul împotriva gripei porcine poate fi solicitat şi de persoanele neasigurate, pentru care funcţionează în acest moment 14 centre de vaccinare în principalele unităţi spitaliceşti din judeţ.

La Centru Medical Mediurg, ploieştenii pot beneficia de acest vaccin chiar şi pe timpul nopţii, programul centrului fiind non-stop.

Mai multe - Ploieşti

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite