Ploieşti: Copiii au ajuns la urgenţe cu mâini şi picioare rupte
0
Ionuţ a ajuns la spital dintr-o joacă
Peste 20 de copii au ajuns la secţia de Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din Ploieşti, mulţi dintre ei cu traumatisme ale membrelor, din cauză că s-au accidentat, fie în gospodăriile bunicilor de la ţară, fie jucându-se acasă.
Ionuţ Besnea (foto), un băieţel de 6 ani din Ploieşti, care s-a prezentat astăzi la spital, a încercat să facă roata în pat, dar a căzut jos şi s-a lovit la mâna stângă.
Părinţii l-au adus de urgenţă pentru a fi examinat, astfel că, acum băiatul poartă mână în ghips.
În acest weekend, la spitalul de copii s-au prezentat mai multe de 100 de pacienţi, cele mai grave cazuri fiind cele de execese de mâncare, sau alimentaţie nepotrivită pentru cei mici.