Ploieşteanul Bogdan Negroiu se pricepe şi la muzică şi la…gătit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul trupei El negro este şi bucătar-şef acasă Foto: arhivă
Liderul trupei El negro este şi bucătar-şef acasă Foto: arhivă

Lideul trupei El Negro, ploieşteanul Bogdan Negroiu adoră să stea în bucătărie de trei-patru ori pe săptămână pentru a prepara reţete simple, dar gustoase.

Potrivit ziarului Click, în casa în care locuiesc membrii trupei El Negro, sarcinile nu sunt foarte clar împărţite. „Eu...", spune Bogdan, liderul trupei, „gătesc 30% dintre locatari, adică o dată sau de două ori pe săptămână".

"Nu ne stresăm noi foarte tare de grija mâncării. Dacă e, bine, dacă nu, apelăm la clasica pâine prăjită cu unt, cu brânză cu dulceaţă, sau cu iaurturi. Asta e mâncarea noastră atunci când pe niciunul nu ne loveşte cheful şi inspiraţia gătitului", explică Bogdan.

Există patru motive pentru care îl vedem pe muzician la cratiţă: plăcerea de a-i ieşi ceva gustos şi apetisant, bucuria pe care le-o face celorlalţi, în al treilea rând îl relaxează, se poate gândi la ale lui, în acele momente.

Al patrulea motiv: "pot să fac şi versuri în timp ce gătesc", spune Bogdan. În general, el pregăteşte omletă cu spanac, pui cu legume sau paste. „Se fac super repede şi simplu, nici nu trebuie să ştii să aprinzi aragazul pentru aşa reţete", spune, râzând, liderul El Negro.

Membrii trupei El Negro vor concerta, în curând, la Ploieşti.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite