O turistă a murit după ce a căzut într-o prăpastie din munții Bucegi UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valea Coștilei. Foto www.peisaje-montane.ro
Valea Coștilei. Foto www.peisaje-montane.ro

O tânără de 23 de ani a căzut într-o prăpastie din zona Valea Coștilei şi a murit pe loc. Salvamontiștii au fost apelați de grupul din care făcea parte turista şi au plecat spre locul accidentului.

ORA 16.10

Turista care a murit avea 23 de ani, este din Braşov, şi venise la munte împreună cu alte două persoane.

Accidentul s-a petrecut în timp ce grupul încerca să escaledeze Valea Coştilei, la o altitudine de peste 2.000 de metri.

Tânăra a alunecat, iar în cădere s-a lovit puternic şi a murit.

Când vor ajunge în zona în care s-a produs accidentul, salvamoniştii vor încerca să scoată trupul neînsufleţit al tinerei să apoi să-l transporte către un loc de unde poate fi preluat cu maşina.

ORA 14.30

Apelul la Salvamont a fost făcut în jurul orei 14.00, iar echipajele de salvare au pornit spre locul indicat de turiști. Valea Coștilei, locul tragediei, este o zonă abruptă, extrem de periculoasă.

Mulți turiști neechipați corespunzător s-au accidentat în această zonă.

Vom reveni cu amănunte.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite