O palmă peste cap l-a băgat în spital pe un tânăr din Ploieşti | adevarul.ro

O palmă peste cap l-a băgat în spital pe un tânăr din Ploieşti

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Tânărul pălmuit a ajuns în stare de inconştienţă în spital  (foto arhiva)
Tânărul pălmuit a ajuns în stare de inconştienţă în spital (foto arhiva)

De la o palmă primită peste cap,un ploieştean a ajuns în stare de inconştienţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

În urmă cu două zile, Ciprian Constantin s-a întâlnit pe o stradă din Ploieşti cu Ionuţ K., pentru a-i da  suma de 250 lei, reprezentând contravaloarea unui telefon pe care îl cumpărase în urmă cu ceva timp de la acesta. Între cei doi s-a iscat o ceartă, pornită de la faptul că tânărul  nu a avut la el  decât suma de 150 lei.  Supărat că nu primeşte toţi banii pe telefonul vândut, Ionuţ K. i-a dat o palmă peste cap lui Ciprian. Acesta a căzut pe trotuar, lovindu-se la cap. Ploieşteanul a fost transportat în stare de inconştienţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde a rămas internat până astăzi. Agresorului i-a fost întocmit  dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite