Noi restricţii în Ploieşti şi Câmpina, de luni, 5 aprilie. Rata de infectare cu noul coronavirus a depăşit 3 cazuri la mia de locuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieşti. Foto Shutterstock
Ploieşti. Foto Shutterstock

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a decis, sâmbătă, impunerea, începând de luni, 5 aprilie, de noi restricţii în Ploieşti şi în Câmpina, unde rata de infectare cu noul coronavirus a trecut de trei la mia de locuitori.

Potrivit documentelor aferente deciziei CJSU, în 15 unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din judeţ rata de infectare cu SARS-CoV-2 este în prezent de peste 3/1.000, iar în şase dintre ele indicele depăşeşte pragul de 4 cazuri, informează Agerpres.

Astfel, începând de luni, vor intra în vigoare noi restricţii în Ploieşti, Câmpina şi în alte cinci unităţi administrativ-teritoriale.

Conform unor hotărâri anterioare ale CJSU, măsurile legale aferente scenariului în care rata de infectare este de peste 3 cazuri la mia de locuitori sunt deja în vigoare în alte nouă unităţi administrativ-teritoriale, una dintre comunele respective în care sunt în continuare valabile aceste restricţii având acum un indice al îmbolnăvirilor de 1,11.

De asemenea, începând de luni, vor fi valabile restricţii suplimentare privind circulaţia în weekend şi programul magazinelor în oraşul Băicoi şi în comunele Cosminele şi Olari, unde rata de infectare cu noul coronavirus este de peste 4/1/000. Astfel de măsuri sunt deja valabile în alte trei comune.

Scenariul roşu, după ce rata de infectare a depăşit 3 la mia de locuitori, presupune intrarea în vigoare a unor noi restricţii: se închid restaurantele la interior, cinematografele, teatrele, sălile de jocuri de noroc.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite