Ninge viscolit la munte. Doi turişi au cerut ajutorul jandarmilor după ce au rămas blocaţi pe drumul spre Padina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este iarnă în toată regula în Bucegi. Ninge viscolit, astfel că autorităţile au decis să închidă mai devreme traseele montane din cauza vremii nefavorabile. În plus niciun mijloc de transport pe cablu nu funcţionează. Din cauza viscolului, doi turişti care au rămas cu maşina în pană au cerut ajutorul jandarmilor.

Viscolul a început pe munte încă de la începutul acestei săptămâni, însă de vineri seara zăpada s-a aşternu într-un strat consistent la altitudini mai mari de 2000 de metri, motiv suficient pentru ca salvamontişii să anunţe închiderea traseelor turistice până la primăvară.

Tot aici vântul bate şi cu 100 de km/secundă astfel că orice drumeţie trebuie anulată, pentru că există un pericol real mai ales pe traseele de mare altitudine. Daniel Banu, şeful Salvamont Prahova anunţă că au rămas deschise doar traseele turistice de la poalele munţilor aşa cum este cel de la Cascada Urlătoarea.

Chiar şi în zonele joase vântul suflă cu putere şi ar putea creea probleme turiştilor care se încumetă să urce cu maşina neechipată corespunzător. Au păţit asta doi turişti din Bucureşti care au avut ghinionul ca, sâmbătă, la primele ore ale dimineţii, să rămână cu maşina în pană pe drumul care leagă Sinaia de Padina.

image

Dou turişti din Bucureşti au cerut ajutorul jandarmilor după ce au rămas în pană cu maşina pe drumul spre Padina FOTO IJJ Prahova

Pentru că nu puteau porni maşina nu aveau nici încălzire, iar frigul şi faptul că începuse să ningă i-a determinat să ceară ajutorul jandarmilor. Echipajele de intervenţie i-au transportat pe cei doi turişit până la cabana Dichiu unde au reuşit să se încălzească până ce o platformă a venit pentru a ridica maşina rămasă în pană.

Nordul judeţului Prahova se află sub cod portocaliu de ninsori şi viscol, potrivit ANM, valabil până în data de 30 octombrie ora 23.00. Pentru restul judeţului meteorologii au anunţat doar un cod galben de ninsori şi vânt puternic.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite