Moş Nicolae aduce la Ploieşti Târgul de Crăciun şi un concert Direcţia 5
0
În ajun de Moş Nicolae, la Ploieşti se deschide Târgul de Crăciun, eveniment dedicat celor mici, dar şi adulţilor, printr-un concert susţinut de Direcţia 5
Sâmbătă seară, în ajun de Moş Nicolae, la Ploieşti se deschide Târgul de Crăciun, în zona pasajului pietonal din centrul oraşului. Până pe 31 decembrie, în fiecare seară, la târg vor fi spectacole pentru copii, teatru, colinde şi dansuri, în miros de turtă dulce, vin fiert şi mere glazurate, pe când adulţii pot face cumpărături de sezon de la căsuţele instalate în zonă.
Deschiderea oficială a „Târgului de Crăciun” va fi sâmbătă, 5 decembrie, începând cu ora 17.00. Moş Nicolae le va aduce daruri micilor ploieşteni, iar artiştii Filarmonicii „Paul Constantinescu”, elevii Liceului de Artă „Carmen Sylva”, Ansamblul Kimata şi Teatrul pentru copii „Ciufulici” vor susţine spectacole.
Seara se va încheia cu un concert extraordinar susţinut de formaţia „Direcţia 5”.
Vă mai recomandăm
O nouă premieră „neagră“ de sărbători, la Ploieşti. Oraşul ar putea rămâne fără iluminatul festiv