Imagini rare cu o capră neagră cu doi iezi din generaţii diferite surprinse în Parcul Natural Bucegi VIDEO
0
Imagini rare cu o capră neagră cu doi iezi, din generaţii diferite, în Parcul Natural Bucegi, într-o filmare realizată de Vali Bălan, angajat al Romsilva, în timpul unei acţiuni de monitorizare.
”Iedul cel mai mic, de anul acesta, are un apetit foarte mare şi se ţine scai după capra neagră chiar şi în cele mai dificile zone, după cum se vede în imagini”, se arată în postarea făcută pe pagina de Facebook a Regiei Naţionale a Pădurilor.
Caprele negre au de obicei un singur ied, mai rar câte doi. Iezii sunt foarte jucăuşi şi ating maturitatea la trei ani. Iedul este avertizat de capra neagră la observarea unui pericol printr-un sunet characteristic, arată sursa citată.
Capra Neagră are habitatul în zonele stâncoase montane din Europa, în România fiind regăsită în munţii Carpaţi. Având musculatura dezvoltată şi copitele adaptate, despicate, capra neagră se poate deplasa cu uşurinţă în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-şi procură hrana şi se refugiază din faţa prădătorilor.
Parcul Natural Bucegi are o suprafaţă de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare sunt păduri.