Iluminatul de Crăciun va costa 420.000 de euro, la Ploieşti. Dispar figurinele 3 D

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea din Ploieşti a negociat cu reprezentanţii firmei Luxten costurile împodobirii oraşului cu luminiţe, în perioada sărbătorilor. Iluminatul va fi tot în culorile alb – albastru, dar se va renunţa la figurinele 3 D.

Anul trecut, iluminatul oraşului a costat 527.000 de euro, iar solicitarea Luxten către Primărie a fost, pentru sezonul 2012 – 2013, de 530.000 de euro, sumă negociată de conducerea administraţiei locale la 420.000 de euro.

„Nu vor fi mai puţine beculeţe, ba chiar mai multe pentru că vom renunţa la figurinele 3 D, iar în schimbul acestora, Luxten va monta mai mute instalaţii luminoase“, spune Iulian Teodorescu, viceprimarul Ploieştiului.

Anul trecut, amplasarea a 10 figurine 3D (reni, Moşi Crăciuni, oameni de zăpadă şi un penguin) şi chiria acestora în perioada Sărbătorilor, a costat, aproximativ 37.000 de euro.

Iluminatul de Sărbători va fi pornit pe 1 Decembrie 2012, de Ziua Naţională a României, şi se va încheia pe 10 ianuarie 2013.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite