FOTO VIDEO Valeriu Zgonea şi Remus Pricopie au sunat clopoţelul la Ploieşti. Anul şcolar a fost deschis de o „armată“ de politicieni
0Inflaţie de autorităţi şi politicieni, la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti. Valeriu Zgonea, deputaţi şi senatori de Prahova şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, au sunat clopoţelul pentru prima zi de şcoală
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, însoţiţi de o delegaţie din Republica Malta, condusă de Angelo Faruggia, preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din această ţară, au fost luni în Prahova la deschiderea anului şcolar, într-un tur de forţă în două şcoli.
Şcolile alese pentru festivităţile din Prahova fac parte din cele privilegiate, un gimnaziu nou din comuna Brazi, şi Colegiul Naţional Mihai Viteazul (CNMV), singurul liceu din judeţ unde s-a obţinut anul trecut o notă de 10 la bacalaureat.
De altfel, potrivit primarului Ploieştiului, Iulian Bădescu, acesta a şi fost motivul pentru care deschiderea oficială a fost organizată la CNMV. În liceu sunt încă în desfăşurare lucrări pentru acoperişul clădirii, dar schelele nu au fost băgate în seamă de politicieni.
Autorităţile de la Bucureşti au fost dublate de cele locale şi de senatorii şi deputaţii de Prahova, astfel că maşinile acestora aproape au blocat strada Maramureş timp de o oră cât au durat discursurile.
„Dacă vrem ca România să fie a şasea sau a şaptea ţară în Uniunea Europeană, dacă vrem să fim respectaţi şi atunci când plecăm în altă ţară (…), generaţiile actuale trebuie să se unească, să stea la aceeaşi masă, politicieni, mediul academic, organizaţiile neguvernamentale, profesori, să facem un sistem de învăţământ românesc pe măsura aspiraţiilor, a mândriilor şi a orgoliului de a fi român. Eu cred că generaţia voastră este mult mai bună, mai puternică, mai ambiţioasă şi mai valoroasă decât generaţia mea. Generaţia voastră trebuie să ajungă în 15-20 de ani la guvernarea României şi să aducă ţara acolo unde toţi dorim“, le-a spus elevilor Valeriu Zgonea.
Emoţionat, acesta a scăpat şi câteva greşeli gramaticale. „Aveţi un corp profesoral extraordinar căruia vreau să-i mulţumesc astăzi pentru eforturile care le-au făcut (…). Vreau să mulţumesc părinţilor pentru eforturile care le-au făcut“, a spus acesta, deşi, la începutul discursului s-a mai corectat de câteva ori, subliniind că în astfel de moment trebuie să fie foarte atent la cuvinte.
Nici ministrul Pricopie nu a scăpat de incidente. O mămică nu l-a recunoscut şi i-a cerut să o lase în pace pentru că avea de gând să vorbească personal cu ministrul Educaţiei. În discursul citit de pe o foaie, ministrul a punctat situaţia elevilor din ţară care, pe 16 septembrie, nu au putut începe şcoala.
„Începutul de an şcolar ar trebui să însemne pentru fiecare dintre noi, elevi, părinţi, profesori, un motiv de bucurie. Din nefericire, nu întotdeauna şi nu peste tot se întâmpplă acest lucru. Este trist şi nedrept că în localitatea Costache Negri din judeţul Galaţi, 351 de copii nu pot să înceapă astăzi anul şcolar din cauza inundaţiilor care au avut loc în urmă cu câteva zile. Este nedrept ca în 2013, în România, aproximativ 0,5% din copiii cu vârste între 6 şi 7 ani să nu fie lăsaţi de părinţi să participe la şcoală. Este nedrept ca 8% din elevii care au terminat anul trecut clasa a VIII-a, anul acesta să nu-i regăsim la şcoală, deşi învăţământul este obligatoriu până la clasa a X-a“.
Ministrul Educaţiei a marcat deschiderea anului şcolar sunând dintr-un clopoţel.
13 clădiri din cele 705 în care învaţă preşcolari şi elevi din Prahova (1,8% din total) nu au fost autorizate sanitar pentru noul an şcolar. 95.535 de elevi, de la clasa pregătitoare până la a XII-a, dar şi 18.000 de preşcolari din Prahova au început luni un nou an şcolar.
Vă mai recomandăm
13 şcoli şi grădiniţe din Prahova încep anul şcolar fără autorizaţii de funcţionare