FOTO Sute de mii de prahoveni s-au rugat şi au luat Lumină în noaptea de Înviere
0Atmosferă specială, în noaptea de Înviere, în bisericile şi mănăstirile din Prahova. Sute de mii de persoane au participat la slujbele pentru Învierea Mântuitorului şi au luat Lumină în case
Fie că au rămas în oraşe, au mers la ţară, la părinţi şi rude, sau au ajuns în staţiunile de pe Valea Prahovei, sute de mii de prahoveni şi turişti au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la slujbele de Înviere care s-au ţinut în bisericile şi mănăstirile din judeţ.
Bisericile au fost arhipline cu enoriaşii care au luat la miezul nopţii Lumina Sfântă, apoi au asistat la slujbele de Înviere. Către dimineaţă, toate localităţile din Prahova s-au luminat de la candelele aprinse, duse acasă şi la cimitire, pentru cei plecaţi.
Chiar dacă seara nu a fost una foarte călduroasă, pentru a fi aproape de credincioşi, în toate zonele din Prahova, preoţii au oficiat slujbele de Înviere în aer liber.
Sute de poliţişti, jandarmi şi pompieri au fost la datorie în noaptea de Înviere, pentru ca slujbele să decurgă în linişte şi siguranţă.
Vă mai recomandăm
Diferenţa dintre Paştele Ortodox şi cel Catolic. Învierea Domnului este cel mai important eveniment al creştinătăţii. Cu toate că Biserica catolică şi cea ortodoxă sărbătoresc în esenţă acelaşi eveniment, istoria zbuciumată dintre cele două a făcut ca obiceiurile şi ritualul să se schimbe. Interesant este şi faptul că Învierea este celebrată la date diferite şi că doar în ultimii ani s-a pus în discuţie folosirea unei date unice care să fie folosită de ambele Biserici.
Tradiţii şi superstiţii în Duminica Paştelui - ziua în care „uşile“ Raiului sunt deschise, iar fetele se spală pe faţă cu apă neîncepută în care au pus un ou roşu. Numeroase obiceiuri păstrate de sute de ani revin în viaţa oamenilor la fiecare sărbătoare importantă. Tradiţiile populare spun că în prima zi de Paşte fetele trebuie să se spele pe faţă cu apă în care au pus un ou roşu, bănuţi şi busuioc. Alte vorbe din popor spun că astăzi se ciocnesc ouăle, dar nu se mănâncă.