Domul geodezic este casa mileniului III
0
Construcţia seamănă cu o jumătate de minge de fotbal, este rezistentă şi poate fi construită în cel mult 15 zile. Prahovenii se arată deja interesaţi să locuiască în case de tip "dom" geodezic, mai ales că sunt mai ieftine decât cele obişnuite.
Un inginer constructor din Prahova oferă soluţii de viitor celor care doresc să-şi construiască locuinţe ieftine, moderne, spaţioase şi foarte sigure. Alexandru Dinulescu este specialist în domuri geodezice - construcţii cu forme sferice împărţite triangular. Clădirea a cărei destinaţie poate fi casă de locuit, show-room, restaurant, spaţiu pentru concerte sau, de ce nu, un stadion seamănă cu o jumătate de minge de fotbal, în care pentagoanele şi hexagoanele din care este formată se împart în triunghiuri echilaterale.
"Casa Dom poate avea orice deschidere, cea mai mare construcţie de acest tip având un diametru de 680 de metri, nefiind nevoie de susţinere decât petrimetral. Din acest motiv este necesară o cantitate de material cu 40% mai mică decât pentru ridicarea unei case obişnuite", explică Alexandru Dinulescu.
Mai multe amănunte despre acest subiect aflaţi, astăzi, din cotidianul "Adevărul de Seară", ediţia de Ploieşti.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
