Dezastru în turismul din Prahova. Peste 1.000 de pensiuni funcționează fără autorizație de securitate la incendiu
0Valea Prahovei este una dintre cele mai aglomerate și vizitate zone turistice din țară, iar ultimul raport al IGSU arată că peste 1.000 de pensiuni funcționează acolo fără autorizație de securitate la incendiu.

Dezastrul de la Ferma Dacilor s-ar putea repeta în orice moment în Prahova, dar și în toată țara. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că peste 3.000 de unități de cazare din România funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dintre care peste 1.000 sunt din Prahova.
Informația vine la câteva zile după ce opt persoane au pierit marți, 24 decembrie 2023, într-un incendiu ce a mistuit Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova.
Adjunctul șefului IGSU, Benone Duduc, a precizat la conferința de presă legată de controlul făcut la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, în urma incendiului de la Ferma Dacilor, că numai în județul Prahova sunt peste 1.000 de pensiuni care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, potrivit romania.europalibera.org.
Acesta a precizat că lipsa autorizației nu presupune neapărat o stare de pericol. Reprezentantul IGSU nu a anunțat în conferința de presă dacă obiectivele turistice care funcționează fără autorizație vor fi verificate în perioada următoare.
Asociația de Turism Prahova a anunțat că, pe Valea Prahovei, gradul de ocupare a hoteluriulor și pensiunilor în vacanța de Crăciun a fost de 70%.
Pentru vacanța de Revelion specialiștii susțin că va fi același grad de ocupare a hotelurilor și pensiunilor.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au anunțat că au încheiat, joi, 28 decembrie 2023, cercetarea la faţa locului în urma incendiului care a mistuit Ferma Dacilor din satul Tohani. Al optulea cadavru nu a fost identificat, însă sub ruine au fost găsite fragmente osoase, care au fost trimise la laboratoare din Capitală pentru expertiză genetică, au declarat surse judiciare, potrivit news.ro.
Zona în care a avut loc incendiul este în continuare izolată şi păzită, nefiind permis accesul între ruinele rămase după incendiul devastator.
Joi, 28 decembrie 2023, cele şapte cadavre care au fost identificate au fost ridicate de către familii de la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru a fi înhumate.
Concluziile după tragedia de la Ferma Dacilor
Ministerul de Interne a prezentat primele concluzii după controlul făcut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova în urma tragediei de la Ferma Dacilor.
Raed Arafat a prezentat concluziile anchetei.
- Centrala de alarmare în caz de incendiu nu era funcțională
- În 2019, la controlul făcut, acest amplasament putea fi închis. Exista baza legală pentru asta
- Între 2013 și 2023, de la 1.017 acțiune de prevenire s-a ajuns la 443
- Cei 443 de inspectori au făcut anul trecut peste 40.000 de controale de prevenire
Adjunctul șefului IGSU, Benone Duduc, după controlul de la ISU Prahova:
- Vicierea actului de autoritate prin implicarea prim-adjunctului ISU Prahova în activitatea de control, în iulie 2019, la Ferma Dacilor
- Modificarea discreționară a planurilor de control, după propriile interese
- Mai mult, aceste planuri au fost modificate. Se poate vorbi de fals în documente
- Controlul la Ferma Dacilor a fost făcut prin încălcarea regulamentului
- Stabilirea de către prim-adjunct a sancțiunilor- doar avertisment
- Ulterior controlului nu s-a clarificat situația lipsei autorizației de securitate la incendiu
- Nu s-au făcut demersuri pentru obținerea acestui document, inclusiv a autorizației de contrucție
- Informarea eronată a IGSU despre acest obiectiv
Adjunctul șefului IGSU, Benone Duduc, a anunțat și o serie de măsuri:
- Transmiterea raportului către organele de cercetare penală
- Reluarea demersurilor către Ministerul Turismului pentru modificarea normelor de clasificare turistică pentru includerea autorizației de securitate la incendiu, așa cum a fost până în 2011.
Amintim că șapte oameni - trei copii și patru adulți - au murit în incendiul care a cuprins marți, 24 decembrie 2023, pensiunea din satul Tohani, județul Prahova, iar o a opta persoană este căutătă în continuare de echipele de intervenție. Pensiunea a functionat timp de un deceniu fără autorizații de construcție, de securitate de incendiu și de funcționare ca unitate de cazare.