Co-preşedintele USL Ploieşti, George Stanciu, acuzaţii de colaborare cu ARD
0
Co-preşedinte al USL Ploieşti şi consilier local din partea alianţei politice, Stanciu riscă excluderea din partid, dar şi pierderea mandatului de ales local
Scandalul din USL stă să izbucnească de mai mult timp, odată cu numirea lui Andrei Sava candidat pe Colegiul 12 Ploieşti – Nord, din partea USL.
Mai mulţi membri USL au criticat desemnarea lui Sava prin faptul că acesta este un traseist care a trecut la începutul acestui an de la PDL la PSD, iar prezenţa lui nu este justificată pe listele USL, în dauna unor membri cu vechime în partid.
Una dintre cele mai vehemente voci în acest sens este chiar George Stanciu, ginerele fostului primar al Ploieştiului, Emil Calotă, consilier local şi co-preşedinte al USL Ploieşti.
Vineri dimineaţă, Mircea Cosma, preşedintele PSD Prahova, a anunţat o iminentă excludere din partid a lui George Stanciu şi retragerea sprijinului politic pentru acesta, ceea ce echivalează şi cu pierderea mandatului de ales local.
Motivul invocat este o implicare activă a lui Stanciu în campania electorală a ARD, prin susţinerea contra-candidatului lui Sava, Cătălina Bozianu. „Pentru trădători nu există o altă variantă decât excluderea“, a spus Mircea Cosma.
„Nu voi comenta nimic acum pentru a nu-mi încurca colegii de partid în campania electorală. Nu am susţinut şi nu voi susţine niciodată un alt candidat din afara USL. (...) Voi contesta vehement orice încercare de a fi exclus din PSD, chiar şi în instanţă. După ce voi câştiga, îmi voi da singur demisia“, a comentat vestea George Stanciu, pentru observatoruph.ro.