Cea mai riscantă acţiune de salvare montană din România. Unde a avut loc şi cât a durat VIDEO

0
0
Imagine din timpul celei mai periculoase acţiuni de salvare montană FOTO Ciprian Goran Salvamont
Imagine din timpul celei mai periculoase acţiuni de salvare montană FOTO Ciprian Goran Salvamont

Salvamontiştii din Buşteni, Sinaia şi Azuga au fost premiaţi de Asociaţia Salvamont România pentru cea mai dificilă intervenţie din 2020, la care au participat patru echipe din care au făcut parte 18 persoane şi care a durat aproape 20 de ore

Acţiunea de salvare a avut loc în noaptea de 21 spre 22 octombrie 2020 pe un traseu din Colţii Morarului, considerată una dintre cele mai dificile şi periculoase zone din Bucegi. Doi bărbaţi tineri, dar experiementaţi în trasee montane au căzut aproape 200 de metri într-o prăpastie, în zona Acele Morarului. S-au panicat pentru că i-a prins seara pe munte şi n-au mai vrut să continue traseul, aşa că au decis să coboare printr-o zonă nemarcată pentru a se întoarce la bază, în Valea Cerbului. Au făcut o greşeală de începători care era să-i coste viaţa. 

Unul dintre ei a alunecat pe iarba uscată, considerată la fel de periculoasă ca gheaţa, iar colegul său a încercat să-l prindă, dar s-au prăvălit amânoi în râpă. 

Au fost grav răniţi, cu multiple traumatisme la cap, picioare şi coloană, motiv pentru care nu au putut fi recuperaţi din prăpastie cu targa. 

La Salvamont a sunat ghidul montan care îi însoţea şi care a ştiut să ofere indicaţii precise despre locul accidentului, motiv pentru care salvatorii au intervenit rapid. Doar că, pe munte, rapid înseamnă ore.

interventie salvamont buasteni foto ciprian goran salvamont

Imagini din timpul intervenţiei din zona Colţii Morarului FOTO Ciprian Goran

Filmul intervenţiei

Accidentul s-a petrecut pe 21 octombrie 2020, în jurul orelor 16.00, astfel că salvamontiştii au ajuns noaptea târziu la locul unde se aflau răniţii. Terenul era accidentat, iar elicopterul cu troliu nu putea interveni pe întuneric într-o astfel de zonă greu accesibilă.

Salvatorii au decis să rămână toată noaptea lângă turiştii răniţi, le-au acordat primul ajutor, i-au protejat de frig şi au aşteptat acolo în prăpastie până dimineaţa, când elicopterul a reuşit să-i recupereze în siguranţă.

interventie salvamont buasteni foto ciprian goran salvamont

FOTO Ciprian Goran, Salvamont

„La această acţiune au participat patru echipe din Buşteni, Azuga şi Sinaia, dat fiind că era vorba despre doi accidentaţi grav. Au intervenit, în primă fază, colegii care erau de permanenţă la refugiu şi apoi am ajuns şi noi, destul de repede. Acţiunea a durat cam 18 ore. Am plecat undeva în jurul orelor 16 după-amiaza, iar intervenţia s-a terminat a doua zi, la ora 14.00. S-a terminat atât de repede pentru că a intervenit elicopterul cu echipă cu troliu şi i-au scos pe cei doi accidentaţi oarecum din perete, pentru că noi reuşisem să-i coborâm foarte mult de unde căzuseră.  Dacă nu venea elicopterul, acţiunea mai dura încă cel puţin şase ore. A fost una dintre cele mai dificile acţiuni de salavare la care eu am participat în vreo 25 de ani de când sunt la Salvamont ”, mărturiseşte Ciprian Aldea, salvamontist din Buşteni.

„Au avut mare şansă că au supravieţuit”

Dificultatea acţiunii a constat în faptul că salvatorii aveau în grijă, în acelaşi timp, două victime grav rănite, se aflau pe un teren foarte accidentat, înclinat, pe timp de noapte şi în condiţii de temeperaturi scăzute aproape de zero grade.

„Orice mişcare greşită pe care o făceai cu targa ar fi putut produce urmări grave pentru băieţi. Erau răniţi rău, loviţi peste tot, se văitau la orice mişcare. Au avut mare şansă că au supravieţuit. Am mai avut anul trecut intervenţii la doi turişti care au căzut în aceeaşi zonă şi nu au supravieţuit”, spune Ciprian Aldea.

interventie salvamont buasteni foto ciprian goran salvamont

FOTO Cirprian Goran, Salvamont

Rănile serioase, întunericul şi terenul extrem de accidentat până în Valea Cerbului i-a făcut pe salvatori să ia decizia să rămână peste noapte cu cei doi bărbaţi răniţi pe munte, până dimneaţă, când elicopterul ar fi putut interveni în condiţii de siguranţă. „A urmat o aşteptare lungă şi obositoare în care echipa a făcut cu rândul la supravegherea victimelor şi în care unii dintre noi am reuşit să furăm câteva minute de somn pe iarba unei brâne înguste şi abrupte la temperaturi negative”, scrie pe pagina sa de Facebook, Sergiu Frusinoiu, un alt salvamontist care a participat la această intervenţie dificială.

Faptul că salvatorii au reuşit să-i stabiliezeze pe cei doi bărbaţi răniţi, să-i încălzească şi să-i ţină treji o noapte întreagă până la venirea elicopterului, le-a salvat viaţa montaniarzilor. „Vă daţi seama că nu am dormit toată noaptea, am stat să-i încălzim pentru că era foarte foarte frig, iar pe la 9.30 dimineaţa a venit elicopterul şi a început evacuarea”, îşi aminteşte Ciprian Goran, salvator montan.

FOTO Ciprian Goran, Salvamont

interventie salvamont buasteni foto ciprian goran salvamont

Operaţiunea de evacuare s-a finalizat în jurul orelor 14.00, iar cei doi au fost transportaţi la un spital din Bucureşti, unde a continuat intervenţia de salvare de data aceasta din partea medicilor.

Vă recomandăm să mai citiţii:

Imagini înfricoşătoare cu zăpada din Bucegi care stă să pornească la vale: „Dacă o ia soarele să vezi cum pleacă toată!“ VIDEO

Acţiune a salvamontiştilor pentru recuperarea a doi turişti rămaşi blocaţi pe traseul Jepii Mari din Bucegi / Turiştii au fost duşi la Cabana Piatra Arsă

Ploieşti


Ultimele știri
Cele mai citite