Cazuri de o violenţă extremă, cu protagonişti elevi, clasate de poliţie. Victimele refuză să depună plângere: „Rezolvă ei între ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de elevi din Ploieşti au ajuns să dea declaraţii în faţa poliţiştilor din cauza comportamantului violent FOTO Diana Frîncu
Zeci de elevi din Ploieşti au ajuns să dea declaraţii în faţa poliţiştilor din cauza comportamantului violent FOTO Diana Frîncu

13 dosare penale cu protagonişti elevi sau care s-au petrecut în mediul şcolar au fost înregistrate la Poliţia Prahova în primele trei luni ale acestui an. Conform statisticilor, cazurile de violenţă în şcoală au scăzut, în comparaţie cu anul trecut, cu 60 la sută la nivelul judeţului, însă poliţiştii atrag atenţia că astfel de fapte ajung greu sau niciodată să fie cunoscute, iar statisticile lunare nu sunt deloc relevante.

Realitatea este cu totul alta, violenţa în şcoală există la un nivel foarte ridicat, spun poliţiştii.

Mai grav este că multe dintre aceste dosare deschise de IPJ Prahova pentru loviri şi alte violenţe cu protagonişti elevi se soldează cu clasarea cauzei, pentru că părţile, în specIal părinţii, aleg să nu depună plângere şi preferă ca problema să se rezolve de la sine.

S-a ajuns astfel în situaţia ca elevi de liceu care au fost audiaţi odată pentru o faptă penală, dar care au scăpat nepedepsiţi, să recidiveze la un timp foarte scurt cu episoade de o violenţă extremă. Este avertismentul pe care îl trag poliţiştii din cadrul Departamentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

„Părinţii ar trebui să se gândească la inTeresul copilului, atunci când aleg să nu depună plângere, ar trebui să ceară un sfat poliţiştilor, poliţistului de proximitate care în special cu asta se ocupă şi au experienţa unor situaţii precedente şi ştiu unde se poate ajunge. Bine ar fi să se gândească de două ori dacă aleg să menţină aceste episoade sub tăcere, gândindu-se în acelaşi timp la faptul că agresorul, dacă scapă nepedepsit, dacă lasă situaţia să se rezolve de la sine, să o muşamalizeze, să o rezolve ei între ei acolo, ca între părinţi, s-ar putea ca agresorul să nu tragă învăţăminte sănătoase din această atitudine şi să aibă tendinţa să repete acest episod.

Îi dă mai multă încredere în propriile puteri, mai mult tupeu, că mai mult despre tupeu vorbim în astfel de cazuri, decât despre curaj, să procedeze de asemenea manieră şi în alte situaţii care se pot ivi pe viitor. Zic eu că ar fi de dorit ca aceste cazuri să nu fie trecute sub tăcere. Este adevărat, nu este plăcut să mergi la audieri sau să te prezinţi în faţa instanţei, dar trebuie să te gândeşti, tu părinte, că stă în puterea ta să schimbi ceva. Să ajungi la vârsta aceasta, elev de liceu fiind, în faţa unui poliţist, nu mai zic de procuror sau de o instanţă de judecată, este o experienţă care nu are cum să nu te schimbe. Dacă tolerăm lucrurile acestea, situaţia nu se va schimba de la sine, ba din contră nu vom face decât să agravăm totul, iar pe viitor există riscul să apară episoade de o violenţă aşa cum au fost semnalate, recent, în mass media”, a declarat Marian Popescu, ofiţer de analiza şi prevenirea criminalităţii.

Părinţii nu au depus plângere pentru că fata lor a fost mutilată

La începutul lunii ianuarie, o adolescentă în vârstă de 17 ani, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu“ din Câmpina a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală după ce a fost bătută cu bestialitate de două colege. Agresoarele, Lavinia N. şi Diana D., în vârstă de 15 ani, sunt eleve în clasa a IX-a ale Liceului Energetic din aceeaşi localitate şi erau cunoscute pentru comportamentul lor violent. Incindentul s-a petrecut la ora trei dimineaţa, în parcarea unui club de noapte din Câmpina, unde victima se afla împreună cu mai mulţi colegi de şcoală la o petrecere privată.

De asemenea, Lavinia şi Diana erau, se pare, invitate de onoare la o altă petrecere organizată în barul unui hotel din localitate. Motivul scandalului a fost gelozia. Fetele mai mici au aflat că iubitul uneia dintre ele se distrează împreună cu Oana, aşa că au decis să se răzbune. Au aşteptat-o pe rivală în parcarea din faţa barului, unde ulterior a avut loc o discuţie pe un ton aprins, urmată de o altercaţie. Oana s-a ales cu o rană în zona feţei şi a avut nevoie de intervenţie medicală pentru a nu rămâne cu o cicatrice.

În cauză poliţiştii din Câmpina au deschis o anchetă, dar asta numai după ce informaţii despre scandal au apărut în mediul virtual. Protagonistele incidentului au fost chemate la Poliţie pentru a fi audiate, dar dosarul a fost clasat pe motivul: “lipsă plângere din partea părţilor implicate”, susţin surse apropiate anchetei.

Cinci eleve din Ploieşti, cercetate penal într-o singură săptămână

Cazul nu este, aşa cum am precizat şi anterior, deloc unul izolat. Pe 11 iunie, în mediul virtual au apărut alte două înregistrări video care surprindeau fapte similare, dar de o violenţă extremă. Protagonişti, patru elevi, trei fete şi un băiat, din Ploieşti. De data aceasta, victima, în vârstă de 14 ani, a fost bătută, umilită şi stropită cu apă de alte două fete, de vârstă apropiată. După ce imaginile au fost făcute publice, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.2 Ploieşti au deschis o anchetă şi au identificat atât agresoarele, una, elevă la Liceul de “Artă Carmen Sylva” din Ploieşti, iar cea de-a doua, elevă la o şcoală generală din cartierul Malu Roşu din municipiu, colegă cu victima. Băiatul care a filmat şi care a stropit cu apă este elev al Liceului “Spiru Haret” din Ploieşti.

eleve agresive

 Andreea I., elevă la un liceu de presitgiu din Ploieşti, anchetată pentru loviri  şi alte violenţe  FOTO facebook

Ancheta este în plină desfăşurare, iar copilele sunt acuzate acum de loviri şi alte violenţe. Valul incidentelor violente cu elevi din Prahova implicaţi în altercaţii nu s-a oprit aici. Pe 12 iunie, o altă înregistrare a fost postată pe internet, iar imaginile sunt greu de urmărit chiar şi pentru un adult cu experienţă. O fată care nu pare mai mare de 15-16 ani este bătută cu bestialitate de alte două colege, cu pumnii şi picioarele.

Scena are loc iarna, tot în afara şcolii, undeva pe o stradă puţin circulată din Ploieşti. Conform Biroului de Presă al IJP Prahova toate cele trei protagoniste au fost identificate şi audiate. Sunt eleve ale Liceului Spiru Haret din Ploieşti şi nu sunt deloc la primul episode violent. Şi în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

"Le prezentăm materiale video filmate în penitenciarul pentru minori"

Poliţiştii din cadrul Departamantului de Preveire a Criminalităţii spun că, din experienţa, au concluzionat că o bătaie între elevi nu valorează absolut nimic în cadrul şcolii, nu este un eveniment extraordinar, ba din contră este tratat ca un fapt banal. Copiii pur şi simplu nu realizează că o faptă cât de mică, dar care deranjează într-un fel sau altul o altă persoană are corespondenţă în Codul Penal, indiferent de vârsta autorului. Iar tot ceea ce este mai mult decât un bobârnac se traduce în infracţiune şi dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, cu tot ceea ce implică o anchetă, inclusiv cu pedeapsa privativă de libertate.

marian popescu

Marian Popescu ofiţer în cadrul Departamentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii FOTO Arhivă personală

“Vârsta la care începe răspunderea penală este de 14 ani, între 14 şi 16 ani, dacă a săvârşit o faptă penală, se întocmeşte întâi o comisie de anchetă socială care examinează minorul şi întreaga situaţie şi stabileşte dacă acesta a acţionat cu discernământ. Dacă minorul a acţionat cu discernământ, dosarul penal deja întocmit merge mai departe la Parchet, unde procurorul stabileşte dacă îl trimite în instanţa de judecată. De la 16 ani, răspunderea penală este deplină, pur şi simplu se instrumentează un dosar penal ca şi în cazul unui major, doar că sancţiunile penale sunt reudse undeva la jumătate. Iar de la 18 ani răspunderea este deplină, inclusiv din punct de vedere al sancţiunilor. Chiar dacă agresorul are mai puţin de 14 ani, nu înseamnă că faptele scapă nepedepsite pentru că, în aceste cazuri, răspund în primul rând părinţii sau cei în grija cărora ar fi trebuit să se afle minorul”, a explicat Marian Popescu.

Fetele, din ce în ce mai agresive

Ofiţerul a precizat că, pentru a combate valul de violenţă în mediul şcolar, au fost prezentate elevilor o serie de materiale video cu poveştile autentice ale unor elevi care au ajuns în spatele gratiilor în urma unor fapte penale. În paralel sunt prezentate exemple motivaţionale ale marilor campioni români, Lucian Bute şi Andreea Răducanu, care au reuşit şi pentru că au stat departe de un anturaj periculos.

„Jumătate din material este realizat în două penitenciare, cel de minori şi tineri de la Găeşti, unde mai mulţi băieţi ne spun povestea vieţii lor, care întotdeauna are legătură cu parcursul lor la şcoală, cu faptul că au început să absenteze, apoi au dat peste un anturaj nepotrivit, bineînţeles că toate acestea se reflectă şi în performanţa şcolară scăzută şi cel de-al doilea penitenciar, este cel de la Târgşor, pentru că avem nevoie de exemple şi de fete care au călcat strâmb. Le vorbesc astfel elevior colegi de-ai lor care sunt încarceraţi pentru infracţiuni dintre cele mai banale, să spunem, de la o conducere fără permis, loviri, violenţe şi care au fost condamnaţi cu pedepse privative de libertate pentru faptele acestea aparent mărunte până la trafic şi consum de droguri, omor, omor calificat, violuri”, a concluzionat Marian Popescu.

Acesta a precizat că violenţa în mediul şcolar nu este deloc o noutate, nou este, spune Marian Popescu, faptul că din ce în ce mai des protagoniste ale unor astfel de fapte săvârşite cu violenţă sunt fetele.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite