Bute, între primii 10 pugilişti ai lumii / Doroftei: „Am văzut altfel evoluţia pe care ar fi trebuit să o urmeze“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Bute este supranumit "Mister KO"
Lucian Bute este supranumit "Mister KO"

Românul Lucian Bute a fost inclus pe lista celor mai valoroşi 10 boxeri din lume în anul 2010, de către postul KO TV, ocupând chiar ultimul loc al acestui top.

În vârstă de 30 de ani, Bute este deţinătorul centurii mondiale la categoria supermijlocie la versiunea IBF şi şi-a apărat de două ori centrua în acest an. Bute ocupă locul zece în topul condus de celebrii pugilişti Manny Pacquiao (Filipine) şi Floyd Mayweather (SUA)

Topul celor mai buni pugilisti in 2010 este următorul: 1. Manny Pacquiao, 2. Floyd Mayweather, 3. Sergio Martinez, 4. Fernando Montiel, 5. Celestino Caballero, 6. Andre Ward, 7. Yuriokis Gamboa, 8. Vitali Klitschko, 9. Timothy Bradley, 10. Lucian Bute.

Într-un interviu acordat lui Radu Naum, pentru GSP TV, campionul mondial la box Leonard Doroftei s-a referit din nou la Lucian Bute. La discuţie a participat şi Titi "Prosop", antrenorul care l-a pregătit pe pugilistul din Ploieşti.

Ajuns la capitolul Lucian Bute, Doroftei a spus: "Mi-am spus părerea despre un meci al lui, cu ani în urmă. Am văzut altfel evoluţia pe care ar fi trebuit să o urmeze. Unii au înţeles ce am vrut să spun, alţii au... Bine, nici eu nu m-am exprimat poate prea corect. Nu sunt în politică să manevrez cuvintele aşa cum ar trebui". Rugat să-şi spună punctul de vedere, Titi "Prosop" a respins ideea că între Doroftei şi Bute s-a iscat o polemică, fiind de acord cu părerea protejatului său că poate exprimarea nu a fost tocmai cea potrivită. "Poate că adversarii săi au fost mai slabi, însă nu Bute i-a ales, ci cei din staff-ul său“.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite