Audienţe pe Facebook la Primăria Ploieşti
0Raul Petrescu, unul dintre viceprimarii Ploieştiului, face un inedit exerciţiu de transparenţă în administraţie, după ce şi-a mutat audienţele pe Facebook
Ideea a plecat de la contul personal de Facebook, pe care, ca orice tânăr politician care se respectă, Raul Petrescu l-a creat în urmă cu ceva vreme.
Iniţial, contul a fost folosit de Raul Petrescu pentru a ţine legătura cu prietenii şi cunoştinţele, iar, din vară, după ce a devenit unul dintre viceprimarii municipiului din partea PP-DD, şi cu cetăţenii din oraş.
Funcţia obţinută în administraţie i-a adus, pe cont, şi primele sesizări şi cereri de rezolvare a unor probleme, venite din partea ploieştenilor.
„Aveam un cont oficial pe Facebook şi având în vedere că această componentă de comunicare este neglijată în administraţie, am considerat că este oportun şi pragmatic să ţin audienţe şi pe Facebook“, ne-a spus viceprimarul Raul Petrescu cum i-a venit ideea să ţină legătura cu oamenii pe contul de socializare.
Audienţele online au succes în special în rândul tinerilor, ocupaţi cu serviciul şi cu foarte puţin timp la dispoziţie pentru a ajunge la audienţele programate faţă în faţă, ţinute la biroul viceprimarului din Palatul Administrativ din Ploieşti.
„Ploieştenii care au ieşit deja la pensie vin direct la Primărie, în timp ce tinerii agreează mai mult o comunicare pe internet. Ei sunt principalul segment căruia mă adresez şi ei vor fi şi beneficiarii direcţi ai acestor audienţe“, mai spune Raul Petrescu.
Odată demarate audienţele, sesizările din partea ploieştenilor au început să curgă. Soarta câinilor maidanezi din oraş, redeschiderea unor pasaje subterane pietonale, din sudul oraşului ori implicarea în campanii umanitare sunt doar câteva dintre cererile venite din partea cetăţenilor.
Ba câţiva au început să-şi pârască şi vecinii. Este cazul unei sesizări care îl înştiinţează pe viceprimar că un beneficiar de ajutor social de la cantina primăriei ar fi fentat ancheta socială, având în vedere că vecinul cu simţ dezvoltat de observaţie nu a putut trece cu vederea şi auzul porcii din gospodăria „săracului“ abonat la mâncarea plătită din banii ploieştenilor.
„Dacă ideea va prinde, voi aloca, săptămânal, o zi anume şi un interval orar pentru aceste audienţe pe Facebook. Comunicarea online este trendul acestor vremuri, iar tinerii, mari consumatori ai acestui site de socializare, vor folosi şi partea practică a acestuia“, spune viceprimarul.
Acesta nu înseamnă, însă, că audienţele de la Primărie vor fi abandonate. Raul Petrescu acordă audienţe zilnic, la biroul din Palatul Administrativ, între orele 8.00 şi 16.00. Peste 300 de persoane au venit la viceprimar cu diverse probleme de la începutul mandatului.
Contul de Facebook este folosit de viceprimar şi pentru o evidenţă a apariţiilor în presă ori pentru publicarea unor rapoarte de activitate periodice.
La 50 de zile de la începerea mandatului, tot lui Raul Petrescu i-a aparţinut ideea de a face cunoscute ploieştenilor realizările din respectiva perioadă, iar recent, a publicat pe Facebook raportul după 6 luni de mandat, o noutate absolută în administraţia ploieşteană şi un exerciţiu de imagine inedit.