VIDEO Un bărbat din Argeş a băgat spaima în două fete cu simularea unei răpiri. Cât l-a costat gluma sinistră
0Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului s-au mobilizat pentru clarificarea unei sesizări privind o presupusă răpire. Totul s-a încheiat cu o sancţiune contravenţională şi confiscarea unei sirene auto.
În cursul săptămânii trecute, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe o stradă din Bârla, ar fi fost observat un autoturism în care se aflau 3 ocupanţi, iar o femeie din autoturism părea că strigă după ajutor.
"Din primele verificări s-a stabilit că autoturismul a fost observat de către două minore, care se aflau pe DJ 679 din Bârla. În jurul orei 16.00, acestea au observat un autoturism cu trei ocupanţi, doi bărbaţi şi o femeie, care purtau măşti, iar în momentul în care autoturismul a trecut pe lângă ele, ocupanta locului din spate a părut că strigă după ajutor.
Fetele au reţinut combinaţia de litere de la numărul de înmatriculare şi culoarea maşinii şi au povestit totul unuia dintre părinţi, care, la rândul său, a sunat la 112", precizează IPJ Argeş.
Sirena sinistră
În baza informaţiilor oferite, poliţiştii au stabilit în scurt timp numărul complet de înmatriculare, intervalul orar şi direcţia de deplasare a autoturismului, respectiv Tufeni spre Lunca Corbului, identificând astfel un bărbat de 62 de ani, domiciliat în Piteşti, care locuia temporar în comuna Bârla.
"Din verificări s-a stabilit că acesta avea montată pe autoturism o sirenă auto, care imita sunetele unui plâns agitat, iar în intervalul în care a fost observat, se deplasase dinspre comuna Tufeni, judeţul Olt, către gospodăria din comuna Bârla unde locuia fără forme legale. Pe timpul deplasării, acesta a avut ca pasageri un bărbat şi o femeie care locuiesc în comuna Bârla şi care au confirmat cele petrecute, precum şi faptul că nu a existat nicio infracţiune.
Drept urmare, bărbatul de 62 de ani a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195 din 2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 780 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut certificatul de înmatriculare şi confiscată sirena auto", precizează IPJ Argeş.