Un șofer de 82 de ani a omorât doi pietoni, după ce, în urmă cu puțin timp, accidentase un biciclist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă seara în Argeș. Doi pietoni accidentați pe DN7 au murit. Tragedia a fost provocată de un șofer în vârstă de 82 de ani, la scurt timp după ce mai provocase un accident.

Doi pietoni au murit. FOTO IPJ Argeș
Doi pietoni au murit. FOTO IPJ Argeș

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 83 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe raza municipiului Curtea de Argeș, la efectuarea virajului la stânga de pe strada 1 Decembrie 1918 către strada Eroilor (direcția Curtea de Argeș spre Corbeni), în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a acroșat cu autoturismul bicicleta unui bărbat, de 32 de ani, din același municipiu care se pregătea să traverseze, accidentându-l ușor.

Conducătorul autoturismului a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

La scurt timp, același conducător auto a accidentat doi pietoni, pe raza localității Albeștii de Argeș, pe DN 7C.

„Din păcate, în urma celui de-al doilea accident a rezultat decesul unuia dintre cei doi pietoni, bărbat de 71 de ani, din Albeștii de Argeș, iar al doilea pieton, de 82 de ani, din aceeași localitate, a fost preluat de un echipaj medical în stare de inconștiență, decedând la spital”, explică IPJ Argeș.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, conform art. 338, 192 și 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care faptele au fost săvârșite, și luarea măsurilor legale care se impun”, mai precizează IPJ Argeș.

Pietoni accidentați mortal

Amintim că, în toamna acestui an, un bărbat de 62 de ani a murit după ce a fost lovit de un camion (cap tractor) în județul Timiș.

Un alt șofer a accidentat grav un pieton aflat în stare de ebrietate și a fugit de la locul accidentului, la Galați. Ulterior, polițiștii gălățeni au aflat că și șoferul era beat.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite