Tudor Costescu: “Dedicăm victoria publicului minunat care ne-a susţinut” | adevarul.ro

Tudor Costescu: “Dedicăm victoria publicului minunat care ne-a susţinut”

Publicat:
Ultima actualizare:
0

BCM U Piteşti a trecut de CSU Asesoft Ploieşti, scor 88 la 78 şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Naţionale la baschet, cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat.

Aseară, “Sala Sporturilor” din Trivale s-a umplut până la refuz.Piteştenii au venit în număr mare pentru a-şi susţine echipa favorită în drumul spre play-off. Deşi au întâlnit liderul campionatului, Asesoft, elevii lui Costescu au început bine partida şi au reuşit să facă 25 la 18 după primul sfert. Ploieştiul a început partida fără titularii de drept Burlacu şi Tudor, dar Arnautovic s-a văzut nevoit să îi introducă pe teren mai repede decât se aştepta şi astfel,  Asesoft îşi aduce aminte că ocupă locul 1 al campionatului, şi îşi acontează sfertul doi, cu 17 la 16. Sfertul trei al partidei a fost şi el la discreţia celor din Ploieşti, aceştia reuşind să câştige cu 27 la 19. Astfel în ultimul sfert s-a intrat cu avantaj pentru echipa lui Arnautovici, 62 la 60 şi s-a început sub semnul ratărilor, însă Piteştiul reuşeşte să egaleze la 64 prin două aruncări libere marcate de Stefanovic şi chiar să se desprindă la o lungime, 69-68 cu patru minute până la final, printr-o aruncare de la mare distanţă a lui Eichelberger. Ford egalează la 69 printr-o aruncare liberă iar Burlacu înscrie primul său coş de trei puncte din acest meci pune Ploieştiul în faţă pe tabela de marcaj. Senai ia răspuns pivotului de la Asesoft tot prin trei puncte reuşite dintr-un coş cu fault iar Gennie şi Vujacic marchează cinci puncte consecutive pentru a duce scorul la 78 – 72 cu două minute până la final. Eichelberger interceptează o pasă iar la capătul celălalt al ternului Gennie duce scorul la 80 – 72 cu un minut până la final. Cătălin Burlacu mai înscrie o dată de la mare distanţă pentru a-şi apropia echipa la 7 lungimi, 82 – 75 dar până la finalul partidei ploieştenii nu găsesc nicio soluţie pentru a reveni în joc iar Piteştiul se impune cu 88 – 78. Donte Gennie şi Darko Vujacic au reuşit un meci foarte bun, marcând împreună 51 de puncte. Gennie a terminat partida cu 28 de puncte, 5 recuperări şi 5 pase decisive iar Vujacic cu 23 de puncte şi 3 recuperăriDupă acestă victorie, BCM U Piteşti şi-a asigura prezenţa în play-off, ocupă locul 6, cu 46 de puncte şi se va deplasa sâmbătă, la Sibiu , pentru ultimul meci al campionatului regulat. Antrenorul echipei piteştene s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi şi a ţinut să dedice victoria suporterilor. “Sunt foarte fericit. Am făcut un meci mare şi am reuşit o victorie uriaşă. Suntem în play-off, iar pentru acest lucru trebuie să felicit băieţii, dar şi suporterii minunaţi care au venit mereu să ne susţină. Le dedicăm victoria şi mergem la Sibiu pentru a învinge, iar în play-off, sperăm la evoluţii cât mai bune”, a declarat Tudor Costescu.

 

Top articole

Partenerii noștri