Trei comune la mila SC Apă Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

11.000 de oameni din trei comune sunt condamnaţi să rabde de e sete dacă nu-şi fac din timp provizii de apă. În  comuna Poiana Lacului, apa vine la unii în zilele pare, la alţii, în cele impare. La Cuca , robonetele curg o oră - două pe zi iar la Băbana oamenii  primesc apă pe rând.

23 iulie. Zi impară. Ghginion pentru satele  Popeşti, Poiana Lacului, Trăcheşti,  Negoieşti, Teiuşu, Gâlceşti, Negrea, Păduroiu Deal , Păduroiu Vale, Cepari şi Gărdineşti  din comuna Poiana Lacului care n-au pic de apă la robinete.Primarul a decis să raţionalizeze consumul. În jumpătate din sate curge apă în zilele pare, în cealaltă jumătate, în zilele impare.

 “E cumplit. Când sunt peste 35 de grade afară să n-ai stop de apă la cişmea. După ce că e ruginită şi plină de impurităţi, mai vine şi cu raţia. Oprim şi noi în vase, în bidoane, în găleţi ca s-avem măcar ce pune în WC şi să ne spălăm pe piciare ca să nu ne urcăm cu noroiu’ în pat.”, se plânge Fănica Belgu care de săptămâna acesta primeşte apă doar în zilele cu soţ. N-are fântână pentru că se ştie că apa din subteran e sărată şi nu poate fi băută. Ca toţi cei 7000 de locuitori ai comunei, femeia e la mâna  SC Apă Argeş care furnizează apă la presiune foarte scăzută.

“ Îniţial, în proiectul de racordare la Apă Argeş eram cuprinşi doar noi, cei din  Poiana Lacului şi comuna  Moşoaia. Ulterior, în 2007, au fost prinse şi comunele Băbana şi Cocu. Practic alimentarea se face din acelaşi rezervor şi presiunea e scăzută. De asta am fost nevoiţi să distribuim apa pe zile.” explică primarul  Ion Dumitrache.

De suferit au şi agenţii economici din zonă. Luni ar trebui să-şi înceapă activitatea  hala Spumotim, producător de scaune şi tetiere auto. Deschiderea unităţii  va fi amânată pentru că firma nu-şi pemite să lucreze o zi da , zi nu, în funcţie de cum curge apa.

  “Problemele au apărut din cauza faptului că crescut mult numărul de consumatori. E normal ca presiunea  să fie mică dacă avem un consum mare, mai ales vara. În plus există şi un reductor de presiune, fără de care instalaţiile s-ar arde în perioada în care presiune este mare, şi care contribuie şi el la scăderea presiunii. Soluţia de moment este să  realizăm o conductă ocolitoare  pe care să livrăm apa doar în timpul verii, când presiunea este scăzută.” explică Marin Ducu, inginer SC Apă Argeş.

 Probleme şi la Cocu şi Băbana


Alţi 2300 de oameni , locuitori ai comunei Cocu  se uită lung la robinete şi-şi fac, cum pot, provizii  de apă.  “ O jumătate de oră curge, trei-patru ore nu mai vine nimic pe conductă. Apoi mai prinzi să umpli un bidon şi iar se opreşte. Dacă avem apă o oră două pe zi, cumulat, e mult.”, spune  Ilie Badea, inginer la primăria din Cocu. Din fericire, apa fântânilor de aici, spre deosebire de a celor din Poiana Lacului, e potabilă. 

 Şi la Băbana au apărut probleme de la începutul săptămânii. Jumătatea din comună e afectată. E vorba de 1400 de familii care au apă cu ţârâita. “Când cei din vale deschid robinetele, satele de pe deal rabdă pentru că, din cauza presiunii scăzute, apa nu mai ajunge şi la ei. Azi a fost prima zi din săptămână în care am văzut presiune bună la robinete. Ce va fi mâine , nu se ştie!”, spune Vasile Ivan, primarul comunei Băbana.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite