Şeful ISJ Argeş, Florin Gardin, despre Alianţa USL: ”Încă nu a fluierat arbitrul, poate mai sunt şi prelungiri!”
0
Inspectorul şcolar general Argeş, Florin Gardin, speră ca Alianţa USL să nu se rupă. ”Încă nu a fluierat arbitrul, poate mai sunt şi prelungiri”, a afirmat acesta, astăzi, în conferinţa de presă. Dar, totodată, din modul în care a vorbit, reiese şi faptul că se aşteaptă să fie schimbat din funcţia pe care o ţine dacă acest lucru se va întâmpla.
Astăzi, în jurul prânzului, Florin Gardin a ţinut, poate, ultima conferinţă de presă în calitate de şef al ISJ Argeş. A vorbit despre buna colaborare pe care a avut-o cu reprezentanţii mass-media care sunt, după cum afirmă el: ”Un pivot între unităţile şcolare şi elevii şi părinţii acestora.” A încercat să prezinte şi situaţia politică actuală, într-un mod subtil: ” Nu pot să vorbesc despre politică într-o instituţie publică. Însă, din suflet vreau să vă mulţumesc, astăzi, pentru buna colaborare pe care am avut-o într-un an şi nouă luni de când sunt la conducerea acestei instituţii. Orice s-ar întâmpla mergem înainte. Sunt mulţumit de echipa pe care am închegat-o, de oamenii din două partide care s-au unit pentru a face performanţă. Dar, încă nu a fluierat arbitrul, poate mai sunt şi prelungiri!”, a spus Florin Gardin.