Se verifică salubrizarea cursurilor de apă din bazinul Argeş-Vedea. Din toamnă, zeci de metri cubi de deşeuri s-au acumulat pe râuri şi pârâuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 18 martie – 12 aprilie 2019, trei comisii mixte formate din reprezentanţi ai ABA Argeş-Vedea, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş şi Garda Forestieră, desfăşoară acţiuni de verificare a salubrizării cursurilor de apă.

Echipele au ca misiune verificarea modului în care au fost realizate măsurile şi lucrările stabilite la verificările efectuate în anul 2018.

"Se procedează la verificarea existenţei depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor, a modului în care au fost realizate/întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi şi a zonelor nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundaţii în anul 2018 (inclusiv cele semnalate de autorităţile locale) şi stadiul măsurilor şi lucrărilor de remdiere realizate", explică directorul  general  ABAAV, Bogdan Gorunescu.

La nivelul fiecărei primării verificate se va întocmi câte un proces verbal cu concluziile verificării, termenele şi măsurile stabilite pentru remedierea situaţilor, astfel încât măsurile dispuse să conducă la diminuarea efectelor unor eventuale inundaţii în această primăvară. Acolo unde nu vor fi respectate termenele stabilite, se vor aplica sancţiuni celor cu responsabilităţi în salubrizarea cursurilor de apă, în conformitate cu prevederile legale.

Zeci de metri cubi de deşeuri pe cursurile de apă

Sistemul de Gospodărire a Apelor Argeş din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Argeş – Vedea a realizat în toată luna martie activităţi de igienizare şi ecologizare a cursurilor de apă. Au fost ecologizate încă o dată malurile râului Argeş, amonte şi aval de Podul Viilor, pe sectorul baraj Bascov – baraj Piteşti, de unde au fost colectat zeci de metri cubi de deşeuri, ca de exemplu părţi de componente auto, resturi de mobilier, moloz, haine, peturi şi multe altele. Ultima ecologizare a fost realizată anul trecut, în luna septembrie şi în ciuda restricţionării accesului atelajelor sau autoturismelor fenomenul se repetă. Alte activităţi derulate: 

 Amenzi de 475 000 lei, anul trecut

În 2018, Inspecţia Bazinală a Apelor a desfăşurat 414 acţiuni de inspecţie din care 327 controale planificate şi 87 controale neplanificate.   Aceste au vizat verificarea respectării actelor de reglementare  de, verificarea activităţii de extragere a agregatelor minerale - balastiere şi staţii de sortare, verificarea stării de salubrizare a cursurilor de apă, lacurilor şi malurilor acestora, verificarea stării tehnice a barajelor din categoriile de importanţa C şi D, verificarea operatorilor economici  autorităţilor publice locale care deţin sisteme de alimentare cu apă/canalizare/staţii de epurare, verificarea podurilor şi podeţelor care traversează cursuri de apă, amplasate aval de acumulări, verificarea folosinţelor ce desfăşoară activităţi agricole sau zootehnice.

 În urma efectuării controalelor au fost aplicate amenzi în valoare de 475 000 lei şi 21 de avertismente.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite