Radu, olimpicul de aur la Chimie, va fi premiat şi de CJ Argeş
0Radu Costin Bîzgă-Nicolescu, unul dintre eminenţii elevi de la “I.C. Brătianu”, a cucerit, luna aceasta medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Chimie
În perioada 11 - 17 mai, la Moscova, s-a desfăşurat cea de-a 48-a ediţie a Olimpiadei internaţionale de chimie “D. Mendeleev”. Printre medaliaţii cu aur se numără şi Radu Costin Bîzgă-Nicolescu, din clasa a XII-a, la Colegiul Naţional “I.C. Brătianu”, elev pregătit de prof. Neculai Negoiţă, de la Colegiul Naţional ”I.C. Brătianu” Piteşti şi de prof. Gheorghe Costel, de la Colegiul Naţional ”Vlaicu Vodă” Curtea de Argeş. Anul trecut, după aceeaşi competiţie, Radu Costin s-a întors acasă cu medalia de argint. La ediţia din acest an a olimpiadei internaţionale au participat 105 elevi din 16 ţări.
În şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean se va aloca o sumă pentru premierea lui Radu, care , până acum a mai primit drept premii de la minister şi nu numai, circa 20.000 de lei.