Primarul Tudor Pendiuc este utilizator de Facebook fără voia sa
0Primarul Piteştiului spune că a descoperit dintr-o întâmplare că este utilizator Facebook. Tudor Pendiuc spune că un impostor i-a furat identitatea şi se dă drept primarul Piteştiului pe reţeaua de socializare.
Zilele trecute, i-a ajuns la urechi primarului Piteştiului Tudor Pendiuc că ar fi utilizator de Facebook. Când a verificat, chiar aşa era. Cineva i-a furat identitatea şi s-a înscris în reţeaua de socializare cu numele edilului.
"E vorba despre nişte impostori. Am văzut că biografia e corectă, dar e treaba mea dacă vreau să-mi fac cont sau nu. Nu cred că vrea cineva să apară fără voia lui", a declarat primarul care a mai adăugat că a trimis un mail pe adresa administratorului site-ului să şteargă acel user.
Tudor Pendiuc cel fals a reuşit să-şi facă 220 de prietenii virtuale. Unul dintre amici i-a lăsat şi un comentariu pe pagină.
"Sincer, nu cred că eşti primarul, deşi mi-ar fi plăcut", a declarat acesta.























































