Primar condamnat pentru transport ilegal de lemne, demis chiar în ziua prescripției. A rămas fără funcție și fără camion
0Un primar din Argeș și-a pierdut funcția pentru că a fost condamnat pentru transport ilegal de lemne. Prefectul județului a emis ordinul prin care a constatat încetarea mandatului edilului înainte de termen.
Cristian Hristu-Dică, primarul PSD al comunei Vlădești (Argeș), aflat la al treilea mandat, a devenit primul edil din țară condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de transport ilegal al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice. Legea a intrat in vigoare în vara anului 2020, iar edilul a fost prins pe picior greșit după câteva luni.
Curtea de Apel Pitești l-a condamnat definitiv, pe 24 octombrie 2023, la plata unei amenzi penale de 15.000 lei. În plus, instanța i-a interzis și dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de doi ani.
Din acest motiv, pe 27 octombrie 2023, Radu Perianu, prefectul județului Argeș, l-a demis din funcție. Atribuțiile de primar urmează a fi preluate de Leonard Șerban, viceprimarul comunei Vlădești.
Condamnat cu câteva zile înainte de prescriere
Cristian Dică-Hristu a fost depistat în trafic, pe 27 octombrie 2020, de polițiști și de reprezentanții Gărzii Forestiere Argeș în timp ce transporta lemne fără documente legale, cu autocamionul care aparținea firmei familiei sale. S-a constatat că transportul de 38,73 metri cubi de fag și brad a fost făcut ilegal.
Edilul explica atunci că s-a aflat la volanul camionului deoarece firma soţiei lui, pentru care avea loc transportul, nu avea un şofer disponibil.
În urma hotărârii, instanța a dispus și confiscarea lemnului, dar și a ansamblului auto, format din autoutilitară și remorcă, prin care a fost transportată ilegal cantitatea respectivă de material lemnos.
Decizia instanței a fost dată cu trei zile înainte de prescrierea faptelor. În cazul infracțiunii pentru care a fost condamnat primarul de la Vlădești, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de doar 3 ani, iar termenul se împlinea pe 27 octombrie 2023, chiar în ziua în care a fost demis din funcție.