Prejudecăţi legate de femei în cultura populară: „Dacă ţuica din oală curgea era semn că fata era stricată. Mireasa era dusă înapoi, în văzul tuturor"
0
Lumea satului românesc de odinioară era plină de prejudecăţi, unele prelungite până-n zilele noastre, iar femeile erau judecate şi evaluate după reguli clare, care le decideau soarta. Totul era raportat la bărbat şi însăşi împlinirea femeii se putea realiza, invariabil, prin căsătorie.
De la purtarea părului, până la verificarea virginităţii, întreaga existenţă a tinerelor de la sat, viitoare femei, se raporta la momentul căsătoriei.
“Aţi observat că fetele din ziua de astăzi care îmbracă portul popular poartă maramă? Pe vremuri, în lumea satului, aşa ceva nici nu era acceptat la tinerele nemăritate. Fata trebuia să-şi poarte capul descoperit până la măritiş. Marama se purta exact din noaptea căsătoriei. Şi acum e o traditiţie ca în noaptea nunţii, la cinci dimineaţa, să se pună o basma pe capul miresei. Basmaua, baticul, simbolizează trecerea din rândul fetelor în rândul femeilor”, explică, pentru "Adevărul", cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu.
Părul fetei trebuia să fie suficient de lung încât să poată fi împletit corespunzător în ziua nunţii, o condiţie estetică deosebit de importantă ca să se căsătorească, pentru ca apoi, la trecerea din rândul fecioarei de măritat, în rândul nevestelor, cosiţa să fie tăiată, iar capul acoperit cu batic.
Ce se întâmpla dacă fata era „stricată”
Statutul de fecioară, de fată „întreagă”, era însă esential. Prejudecăţile legate de feciorie erau de nezdruncinat. Jucatul cearşeafului pătat cu sânge de mireasă, prezentat familiei pentru a demonstra fecioria copilei, este un obicei despre care încă se mai vorbeşte şi care în unele comunităţi încă se mai practică. Mai puţin ştiut, dar foarte bine încetăţenit - mai ales în lumea satului argeşean de odinioară - era obiceiul oalei găurite.
“Existau prejudecăţi mari legate de virginitatea tinerei. Era foarte important să fie fată mare când se mărita. Cei doi tineri proaspăt căsătoriţi se retrăgeau într-o încăpere, iar soacra aştepta la uşă cu o oală cu ţuică, ce avea un fel de cep în fund. Când mirele ieşea din încăpere, soacra ştia dacă fata a fost sau nu fecioară, iar semnul dat nuntaşilor era prin această oală. Dacă ţuica din oală curgea era semn că fata era stricată. Mesenii să ridicau de la masă şi plecau. Se scoteau caii, se punea grapa - totul era pregătit dinainte pentru orice eventualitate - şi fata era dusă înapoi, în văzul tuturor, la casa părintească”, explică, pentru "Adevărul", Sorin Mazilescu.
„Femeile care treceau peste vârsta de 16 ani aveau deja o problemă"
Doar dacă trecea testul virginităţii căpăta statutul de femeie la casa ei, echivalentul împlinirii.
“În lumea satului, femeia se considera împlinită doar prin căsătorie. Fata se considera coaptă la 16 ani, vârstă până la care trebuia să se căsătorească. Între 14 şi 16 ani se întâmpla, cel mai adesea, dar la 14 ani era cumva furată, ca să nu o ia altcineva. Femeile care treceau peste vârsta de 16 ani aveau deja o problemă. La 18 ani, problema era deja foarte mare, iar fetei îi era foarte greu să se mai căsătorească. Era deja numită fată bătrână, pusă la colţ şi ocolită. De aceea, se considera că e împlinită prin bărbat, pentru că bărbatul îi oferea statutul de nevastă, siguranţa, iar cu el îşi făcea familia. Ne naştem, ne hrănim, creştem, ne înmulţim şi murim - acestea erau crezurile lumii rurale, iar ea trecea, prin căsătorie, la cea de-a treia etapă", explică, pentru "Adevărul", Sorin Mazilescu.
Se considera, de asemenea, că frumuseţea, ca şi puritatea, se sfârşesc odată cu căsătoria. Începerea vieţii sexuale îi lua fetei devenite femeie dreptul de a purta părul despletit sau dezvelit, de a-şi pune în valoare trupul sau chipul. Începea ofilirea ei.
“Femeia nu-şi mai îngrijea trupul, nu se mai preocupa de ea, pentru că deja veneau copiii, avea grijă de casă, de soţ, de socri, avea grijă de pământ. Asta însemna ofilirea”, explică Sorin Mazilescu.
Femeia se ofilea, bărbatul înflorea
Dacă pentru femeie căsătoria era începutul ofilirii, în cazul bărbătului, care abia acum trecea pragul spre maturitate, lucrurile stăteau exact invers. Se considera că, prin întemeierea familiei, bărbatul se coace, înfloreşte.
“Bărbatul înflorea, da! În ce sens?! Era îngrijit, avea haine spălate, mâncare bună. El se preocupa să aducă bunăstarea casei. Şi se împlinea, pentru că, prin căsătorie, se producea unirea a două clanuri. Un clan, familia fetei, care aducea zestrea, slăbea, celălalt sporea. În primul rând, prin prezenţa unei femei, în al doilea rând, îi sporea averea: butoiul de ţuică, vaca, pământurile, toate erau scrise pe foaia de dotă şi creştea averea familiei bărbatului”, mai spune Sorin Mazilescu.
Se încarcă comentariile...
