Povestea emoţionantă a românului din diaspora ajuns celebru pe Facebook: „De câte ori venim în România, băieţelul ne întreabă: «Când ne întoarcem acasă?»“

0
0
Mihai George Ciobanu alături de familia sa FOTO: pagina personală Facebook
Mihai George Ciobanu alături de familia sa FOTO: pagina personală Facebook

O familie de români care lucrează în Belgia va veni la protestele din 10 august cu o maşină cu numărul de înmatriculare 1 JOS PSD. Mihai George Ciobanu, proprietarul maşinii, a acordat un interviu pentru „Adevărul“.

La sfârşitul lunii iulie, la scurt timp după scandalul legat de românul care şi-a înmatriculat maşina în Suedia cu numerele M*IEPSD, Mihai Ciobanu, originar din Câmpulung Muscel a postat pe pagina sa de Facebook două imagini în care maşina sa, un Audi, este înmatriculată în Belgia cu numărul 1 JOS PSD. „Venim acasă, dragă Românie”, a scris acesta atunci pe reţeaua de socializare, mesajul său devenind viral în scrut timp. Mihai George Ciobanu va participa la protestul din 10 august alături de soţie şi copil.

Cum v-a venit ideea de a vă pune la maşină plăcuţe de înmatriculare cu ”1 JOS PSD”?

Ideea a fost, ca acele plăcuţe de înmatriculare să transmită un" mesaj" clasei politice actuale care duce România intr-o direcţie greşită.

În Belgia, Italia, Spania, Germania, Anglia, Austria, Grecia, Franţa, România etc. „trupele” se pregătesc pentru confruntarea din 10 august cu impostorii şi jefuitorii României, hoţi, penali sau incompetenţi aflaţi la conducerea ţării. Peste tot în România oamenii competenţi şi cinstiţi sunt marginalizaţi şi eliminaţi din sistem şi aduse în plin plan, cu prioritate absolută, de SUS şi până JOS toate scursurile umane, „cocoşaţii” regimului politic, rude, prieteni şi alt gen de protejaţi, a căror valoare recunoscută, în bună parte, este supunerea totală, incompetenţa, lipsa de experienţă, hoţia sau condamnarea penală. Asta este valoarea recunoscută a elitei celor care ne conduc... Nu se mai poate răbda! Cu creşterea de 10 % (50 – 100 de lei) la salariul sau pensiile celor mulţi, nu ne mai lăsăm păcăliţi. Să se ascundă (să nu iasă în stradă) cei a căror mărire reprezintă 1000 – 10000 lei. Noi, cei mulţi, nu avem salarii şi pensii europene cum au guvernanţii, parlamentarii şi „nepoţii, soţiile, soţii etc.” de prin regiile şi instituţiile statului, care au salarii de 20-30 de ori mai mari ca noi şi taie frunze la câini, cum zicea chiar ministrul Teodorovici, recunoscând că au fost aduşi politic de către toate partidele, ca să-şi mulţumească protejaţii. Ne-a minţit doi ani ministrul Olguţa Vasilescu că face o lege a pensiilor care să elimine inechităţile, acum ne minte Dragnea că o face în 2021, ca să alegem tot PSD. Ce minciuni mizerabile, de doi bani! Ajunge! Să facem loc celor cinstiţi, competenţi şi cu experienţa necesară unor posturi pretenţioase. E bine să ne audă toate democraţiile europene că în România nu mai este de trăit şi mulţi români preferă să plece din ţară, nesuportând o conducere despotică, tiranică şi interesată să controleze toate instituţiile statului şi ceea ce este foarte grav, Să controleze justiţia, pentru a proteja pe cei care fură. Poate ne aude cine trebuie!

Ori de câte ori venim în România, băieţelul ne întreabă: când ne întoarcem acasă?”

De când lucraţi în Belgia şi ce v-a făcut să plecaţi din România?

Acum 13 ani, atât eu, cât şi soţia mea lucram ca animatori radio, ne-am luat inima în dinţi şi din cauza birocraţiei, a problemei siguranţei zilei de mâine etc., şi am plecat cu Dumnezeu inainte, cu speranţa că ne vom întoarce într-o bună zi, când lucrurile se vor schimba în bine. Din păcate, se vede că trăim într-o mizerie din ce în ce mai mare, iar speranţa noastră moare. Avem un băieţel de 6 ani, de câte ori venim în România, ne întreabă: când ne întoarcem acasă? Noi ne-am obişnuit în Belgia. Sincer... nu cred că ne-am întoarce prea curând în România.

Ce vă nemulţumeşte cel mai mult legat de România actuală?

Nemulţumirile cele mai mari legate de România privesc corupţia, birocraţia, şpaga, umilirea maselor.

Mai are România vreo şansă de a se schimba din temelii?

Schimbarea României nu mai are nicio şansă cu cei rămaşi în ţară... Sărăcia îi face să accepte umilinţa.. Tineretul aspiră încă din perioada studiilor la un job bine plătit în occident... În ţară nu au locuri de muncă pentru pregătirea lor. Sistemul a făcut tot cei posibil ca populaţia să nu aibă cunoştinţe şi posibilităţi prea mari, pentru a putea fi manipulaţi. Un om inteligent şi umblat nu-l poţi prosti... Diaspora este ultima alternativă de a mai schimba ceva.

Mai multe - Piteşti

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite