Pompierii argeşeni au dat o mână de ajutor colegilor din Slovacia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, formată din 9 cadre ale I.S.U. Argeş – specialişti în Protecţia Civilă, s-a întors duminică seara din Slovacia unde a participat în perioada   04 – 10 iulie 2011 la un exerciţiu în teren în cadrul proiectului Eurets FTX.

Echipajul a fost format din:
1.    Lt.col. Marius BAICU – Şeful delegaţiei
2.    Mr. Daniel MILEA – Şeful echipei
3.    Slt. Mihai SURUGIU – Ofiţer de legătură
4.    Plt. adj. Florin Vlase
5.    Plt. adj. Nicolae DUMITRA
6.    Plt. adj. Liviu STÂNCEL
7.    Plt. Marian ANCA
8.    Plt. Octavian DOBRA-
9.    Sg. maj. Laurenţiu VASILE


Acest proiect a fost atribuit spre derulare Asociaţiei Samaritenilor din Austria, beneficiar coordonator, în cooperare cu Asociaţia Samaritenilor din Slovacia, Guvernul Regiunii Styria şi Asociaţia Iohaniţilor din Germania – beneficiari asociaţi.


Delegaţia din România a intervenit pentru rezolvarea unor situaţii de urgenţă create de organizatori, la mărirea capacităţii de adăpostire (prin montarea a 14 corturi), precum şi la asigurarea securităţii personalului care a participat la acest exerciţiu.


Prin modul în care şi-a îndeplinit sarcinile, echipa din România a fost apreciată de organizatori, de reprezentanţii Uniunii Europene, Ministerul de Interne din Slovacia şi de conducerea Departamentului de Pompieri din Slovacia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite