Pitesti: Urşii « gunoieri » au ajuns în Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urşii gunoieri care căutau hrană prin containerele de pe străzile din Sinaia şi făceau deliciul staţiunii au fost aduşi aseară în Argeş. Două ursoaice şi puii lor au ajuns în pădurea Ocolului Silvic, în comuna Sălătrucu, zona Negoiu.

Cei patru urşi au fost prinşi cu greu ieri după-amiază de către reprezentanţii
Romsilva Prahova. Acţiunea de capturare a început în jurul orei 16.00 şi trei ore
mai târziu fiarele au fost tranchilizate şi băgate în cuşcă. În jurul orei 19.00,
maşina care a transportat animalele a pornit către destinaţie, aflată la 200 de
kilometri de Sinaia. Drumul a fost unul anevoios şi asta pentru că la fiecare 50 de
kilometri şoferul trăgea pe dreapta pentru a controla starea urşilor. De asemenea,
aceştia au fost destul de agitaţi, ca şi cum ar fi simţit că vor părăsi definitiv
cota 1.400, locul de unde au fost capturate. În jurul orei 02.00 dimineaţa,
ursoaicele şi puii lor, care nu au mai mult de jumătate de an, au ajuns la noua lor
« casă ».

Au fost duşi la 40 de kilometri de cel mai apropiat sat
Ajunşi în pădure, reprezentanţii de la Institutul de Cercetări Ştiinţifice au
tranchilizat din nou animalele pentru a le putea elibera, fără să facă vreo victimă.
Apoi, au aşteptat să plece printre copaci, până când le-a pierdut urma. Ramon Jurş,
cercetător ştiinţific, ne-a spus : « Drumul a fost destul  de greu pentru că a
trebuit să oprim din 50 în  50 de km să verificăm starea animalelor. A fost nevoie
să le dam supradoză de tranchilizant să nu fie stresaţi pe drum. ».Directorul
Ocolului Silvic Şuici, Ion Raicu, este convins că cei doi urşi gunoieri, care erau «
buni prieteni » cu turiştii, şi puii lor nu vor mai putea ajunge în sat.  “
Categoric nu prezintă pericol pentru cetăţeni pentru că au fost duşi la 40 de
kilometri de cel mai apropiat sat. Sunt în creierii munţilor…În primele săptămâni o
să încercăm să le dăm hrană până se adaptează în areea lor naturală.

Doi ciobani au fost atacaţi de urs
Azi-noapte pe apelul de urgenţă 112 s-a primit un telefon. Persoana de la capătul
celălalt al firului anunţa că doi ciobani din Sălătrucu, zona Negoiu, au fost
atacaţi de urs şi au nevoie de îngrijiri medicale. Pentru că locaţia coincide, s-a
crezut iniţial că victimele au fost gherănite chiar de către unul dintre urşii
aduşi. Situaţia a fost lămurită în momentul în care Ramon Jurş a arătat filmarea de
pe camera video când urşii au fost lăsaţi în rezervaţie. Atunci era ora 2.23, pe
când apelul la 112 a fost primit la 1.45. O echipă de salvamontişti a urcat după
ciobani până la stână. Oamenii au fost căraţi pe tărgi până la echipajele de la
ambulanţă, după care au fost transportaţi către spitalul municipal din Curtea de
Argeş. Starea lor este în afara oricărui pericol.

La acest moment în zona Negoiu mai sunt alţi 25 de urşi, potrivit reprezentantului
Osolului Silvic, Ion Rainea. Zilele următoare autorităţile din Prahova vor hotărî
dacă în Argeş vor mai ajunge şi alţi urşi « gunoieri ».

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite