Piteşti: A fost inaugurată parcarea supraterană de la Mavrodolu
0
De astăzi, de la ora 12,00, şoferii au la dispoziţie 370 de noi locuri de parcare. Până când piteştenii se vor obişnui cu noua parcare, nu se vor percepe tarife.
Lucrările la megaconstrucţia din spatele Bisericii Mavrodolu au început în urmă cu doi ani iar astăzi obiectivul a fost inaugurat.
Chiar dacă cele 370 de locuri ale parcării supraetajate nu vor rezolva definitiv veşnica problemă a Zonei Centrale, aceea a insuficienţei locurilor de parcare, măcar vor mai absorbi o parte dintre maşinile lăsate, din acelaşi motiv, aiurea.
„E modernă şi, mai ales, e binevenită pentru că, în Centru, la ore de vârf, nicioadată n-ai unde parca.”, spune Gabriel Trache, 36 de ani, şofer.
Deocamdată parcarea e gratuită
În octombrie, şoferii nu vor trebui să scoată niciun ban din buzunar ca să parcheze aici. După perioada de gratuitate, tariful va fi un leu pe oră sau 4 lei pe zi .
“ Cel puţin luna aceasta parcarea este gratuită. După aceea vom gândi un sistem de abonamente lunare, trimestriale sau anuale. Ne vom gândi, totodată, şi la o soluţie şi pentru riverani care la rândul lor au nevoie de locuri de parcare. ”, precizează primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc.
Învestiţia municipalităţii a costat 10 milioane de lei