Pădurea Trivale, între pădure-parc și arie protejată. Piteștenii se tem că rămân fără spațiu verde VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pădurea Trivale din Pitești ar putea deveni atât pădure-parc, cât și arie protejată. Zeci de piteșteni au organizat un protest în Piața Primăriei pentru că se tem că vor rămâne de tot fără pădure.

Parcul Trivale Foto: A.V.
Parcul Trivale Foto: A.V.

Pădurea Trivale mai are doar 335 de hectare aflate în proprietatea statului, restul de până la 700 de hectare, aflate în Pitești, au fost retrocedate de-a lungul timpului. Trivale, pădure-parc sau arie protejată? Este întrebarea la care aleșii locali au încercat să răspundă piteștenilor.

În Consiliul Local Pitești s-a aprobat în ședința de joi, 31 august, o hotărâre prin care se va solicita Guvernului trecerea unei suprafețe de 160 de hectare din Pădurea Trivale în administrarea municipiului în scopul realizării amenajărilor necesare pentru realizarea unei păduri-parc. Trecerea acestei suprafețe din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în cea a Consiliului Local urmează să fie aprobată într-o ședință viitoare de Guvern.

Pentru cele 160 de hectare se dorește, pe viitor, obținerea unui proiect pe fonduri europene. De asemenea, pentru restul de 175 de hectare din Pădurea Trivale, proprietate a statului, se urmărește transformarea lor în arie protejată.

 De lipsa de unitate a liberalilor piteșteni au profitat pesediștii

În Consiliul Local Pitești s-au creat două tabere. Una a fost compusă din patru consilieri PNL și șase de la USR care doreau constituirea unei arii protejate pe întreaga suprafață de 335 hectare a pădurii.

Alta, care are majoritate, fiind și inițiatorii proiectului, a fost formată din opt consilieri PSD, trei de la PNL (unul în partid și alți doi suspendați din organizație) și doi de la PMP care au vrut pădure-parc pentru 160 hectare, aproape jumătate din suprafața Pădurii Trivale, rămasă proprietate a statului. 

„Sunt convins că, de fapt, toată lumea, și noi, și contestatarii, avem în cap același lucru, să protejăm pădurea. (…) Noi nu vom putea face în această pădure-parc decât ceea ce scrie în lege: alei realizate din materiale ecologice, cu lățimea de 2 m sau piste pentru biciclete, bănci, iluminat, puncte de informare, toalete ecologice și construcții provizorii din lemn cu suprafața de maxim 15 mp. Avantajul pădurii-parc este și că nu poate fi supusă retrocedării. În schimb, la arie protejată se pot face retrocedări și nu poți să intri într-o arie protejată așa cum îți dorești”, a precizat primarul Cristian Gentea într-o conferință de presă organizată la Primăria Pitești.

S-a schimbat schimbarea, după 13 ani de încercări de instituire a unei arii protejate

Încă din anul 2010 s-a inițiat la nivelul municipiului Pitești un proiect privind transformarea „plămânului verde al Piteştiului” în rezervaţie naturală. A trecut însă peste un deceniu, iar proiectul a tot bătut pasul pe loc.

Pădurea Trivale a creat discuții aprinse în Consiliul Local Pitești Foto: A.V:
Pădurea Trivale a creat discuții aprinse în Consiliul Local Pitești Foto: A.V:

Deși mai erau doar câțiva pași pentru instituirea ariei protejate, s-a renunțat la demersuri și s-a optat pentru împărțirea Pădurii Trivale în două părți. 160 de hectare pentru pădure parc și 175 hectare pentru arie protejată. O parte a consilierilor locali au susținut că proiectul nu este oportun pentru că va fi unul de durată. Aceștia au cerut realizarea unui  referendum pentru ca piteștenii să stabilească singuri soarta pădurii.

Protest în fața Primăriei Pitești

Zeci de persoane s-au strâns în fața Primăriei Pitești, cu o oră înainte de ședință, alături de conducerea PNL Pitești, iar ulterior și a celor de la USR Argeș, într-o încercare de a stopa demersurile aleșilor locali de a transforma Pădurea Trivale în pădure-parc. Oamenii cereau referendum și instituirea pădurii ca arie protejată.

Însoțiți de diverse pancarte pe care erau scrise „Pădurea Trivale=arie protejată de hoți” sau „Destul cât ne-ați betonat! vrem să respirăm aer curat”, piteșteni au susținut că vor ca pădurea să fie declarată arie protejată. Deși nu știau care e diferența dintre pădure-parc și arie protejată, oamenii își doreau un singur lucru: protejarea pădurii lor de rechinii imobiliari.

După două ore de discuții aprinse, tot pădurea-parc a avut câștig de cauză

După protest a urmat ședința de Consiliu Local Pitești. După două ore de dezbateri la care au luat parte și patru parlamentari argeșeni (senatorii Narcis Mircescu - USR și Dănuț Bica - PNL, respectiv deputații Ionuț Moșteanu - USR și Nicolae Georgescu - PSD, proiectul a trecut cu 13 voturi „pentru” și 10 „împotrivă”.

Astfel, în perioada următoare se va cere Guvernului României trecerea suprafeței de 160 de hectare din domeniul statului în domeniul public al Piteștiului în vederea realizării unei păduri-parc.

Tic-tac! Bate ceasul retrocedărilor în Pădurea Trivale

Iar instituirea pădurii-parc trebuie realizată urgent. În urma deciziilor instanțele argeșene din perioada următoare ar putea fi puse în posesie aproape 100 de hectare în Pădurea Trivale. O spune chiar Gelu Tofan, viceprimarul liberal al municipiului Pitești, care a susținut proiectul pădurii-parc.

Bate din nou ceasul retrocedărilor în Pădurea Trivale
Bate din nou ceasul retrocedărilor în Pădurea Trivale

Pentru că s-a creat o confuzie în spațiul public vreau să spun că această pădure-parc este tot o arie protejată. În plus față de aria protejată sunt eliminate toate punerile în posesie, deci retrocedările. Știți foarte bine că Primăria Pitești are pe rolul instanțelor încă patru procese. În sensul pesimist, în care cele patru dosare vor fi pierdute, vor fi puse în posesie 94 de hectare de pădure în Trivale. Prin pădure-parc vom elimina aceste puneri în posesii, iar oportunitatea cea mai mare este de atragere a fondurilor europene prin acest proiect”, a precizat viceprimarul piteștean.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite