O gravidă a fost înjunghiată cu o pilă de către fratele său
0O femeie însărcinată, în vârstă de 25 de ani, din comuna argeşeană Leordeni, a fost înjunghiată duminică seara de către fratele său, după o ceartă zdravănă.
UPDATE: „Se desfăşoară cercetări pentru violenţă în familie. Potrivit declaraţiilor fratelui victimei, acesta ar fi aruncat cu o pilă de drujbă, fără intenţia efectivă de a o lovi pe femeie, iar pila s-a înfipt în abdomenul acesteia. Deja de aseară, de la prima intervenţie, s-a stabilit că viaţa mamei nu a fost pusă în pericol. Exista un semn de întrebare cu privire la făt. Din câte cunoaştem la acest moment, nu sunt pericole foarte mari legate de starea mamei şi fătului”, a declarat, pentru Adevărul, Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IJP Argeş.
Ştirea iniţială:
Bărbatul, care locuieşte împreună cu sora sa, era sub influenţa băuturilor alcoolice când a început să-i facă reproşuri tânerei însărcinate.
Enervat, a luat pila pe care o folosea la ascuţitul lanţului drujbei şi a aruncat-o în sora sa. Pila s-a înfipt în abdomenul femeii, la câţiva centrimetri de uter. Când a realizat grozăvia, bărbatul a chemat Salvarea.
Femeia, care are probleme psihice, a ajuns la Urgenţe. Atât ea cât şi fătul sunt teferi. Tânăra mai are un copil mic.
Vom reveni cu amănunte!