Momente emoţionante la Gala Educaţiei Argeşene pentru foştii inspectori generali care au trecut pe la cârma ISJ de-a lungul celor 50 de ani de activitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gala Educaţiei Argeşene
Gala Educaţiei Argeşene

Inspectoratul şcolar Judeţean Argeş a împlinit o jumătate de secol de activitate. Sub genericul “Gala Educaţiei Argeşene”, foşti inspectori generali şi adjuncţi, foşti şi actuali profesori ai învăţământului argeşean şi reprezentanţi ai actualului Inspectorat Şcolar Judeţean Argeş au sărbătorit împreună aniversarea chiar de “Ziua Mondială a Educaţiei”.

“Gala Educaţiei Argeşene" a cuprins o serie de activităţi demarate cu dezvelirea unei plăcii comemorative la sediul instituţiei, urmată de cel mai emoţionant moment al evenimentului, lansarea volumului monografic al instituţiei, volum care face referire la toţi cei care au trecut pe la conducerea ISJ Argeş de-a lungul celor 50 de ani: prof. dr. Ion M. Dinu (1968), prof. Florian Titus Diţuleasa (1968-1973), prof. dr. Stan Florea (1973-1979 şi 1989-1990), prof. Elena Mateescu (1979-1984), prof. Irina Theordora Nicolaescu (1984-1989), prof. univ. dr. Octavian Liviu Drăghici (1990), prof. Ion Lică (1990-1991), prof. dr. Teofil Vultur (1991), prof. dr. Cornel Constantinescu (1991-1993), prof. Gheorghe Lungoci (1993-1997), prof. Gheorghe Popa (1997-2001), prof. Vasile Matei (2001-2005), lect. univ. dr. Ion Gabriel Bratu (2005-2007 şi 2008-2012), prof. drd. Dragoş Dinculescu (2012), prof. Florin Gardin (2007-2008 şi 2012-2014).

Actualul inspector şcolar general, prof. drd. Dumitru Tudosoiu i-a invitat, rând pe rând, pe cei prezenţi la eveniment să semneze în cartea de onoare a ISJ Argeş,  asta după ce i-a provocat la un remember al vremurilor de odinioară. 

"Gala Educaţiei Argeşene este un moment special pentru noi, pentru tot ceea ce înseamnă educaţia în acest judeţ. Vorbim despre împlinirea a 50 de ani de existenţă. Şi chiar dacă avem, din acest punct de vedere mai puţini ani decât alte instituţii din judeţ, educaţia are un rol aparte în judeţul nostru. Să nu uităm că avem educaţie în Argeş de peste 200 de ani, că avem unităţi de învăţământ trecute de un secol de existenţă, iar faptul că această sărbătoare coincide cu anul Centenarului nu face decât să ne onoreze şi mai mult”, a concluzionat Dumitru Tudosoiu.

Totul a culminat cu o gală de premiere prin care care toţi cei care au contribuit şi contribuie la atingerea performaţelor cu care învăţământul argeşean s-a mândrit de-a lungul celor 50 de ani de la infiinţarea instituţiei, au primit din partea ISJ Argeş o plachetă, în semn de mulţumire.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite