Moarte subită la Penitenciarul Colibaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Constantin (centru) a decedat în urma unui stop cardio-respirator
Ion Constantin (centru) a decedat în urma unui stop cardio-respirator

Un deţinut de la Penitenciarul Colibaşi a murit ieri în celulă, în urma unui stop cardio-respirator. Medicii de la spitalul penitenciarului au încercat să-l resusciteze, dar fără rezultat.


Ion Constantin avea 55 de ani şi era din comuna Bogaţi. Ieri, se afla în celula sa şi dintr-o dată i s-a făcut rău. Colegii săi i-au anunţat pe gardieni, care l-au dus la cabinetul medical din cadrul secţiei de deţinere, unde medicul a constatat că bărbatul suferise un stop cardio-respirator.


“Ulterior, persoana privată de libertate a fost trimisă la Penitenciarul Spital Colibaşi, la camera de stabilizare, fiind anunţat concomitant şi Serviciul de Ambulanţă Mioveni. Personalul medical a efectuat manevre de resuscitare, care însă au rămas fără răspuns, constatându-se decesul. Au fost anunţaţi familia, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, Serviciul de Medicină Legală Argeş, precum şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Colibaşi, inspectorul principal Raluca Dinişor.


Ion Constantin  ajunse după gratii în anul 2008, fiind condamnat la 5 ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce şi-a omorât soţia în bătaie, iar apoi i-a turnat ţuică pe gât ca să pară că victima era băută şi a căzut.

Înmormântat în aceeaşi groapă cu victima sa
 Cumnata bărbatului nu regretă decesul acestuia şi este supărată că va trebui să-l îngroape în acelaşi loc cu femeia pe care a omorât-o.
“A bătut-o pe sora mea pînă a omorât-o. I-a rupt gâtul, iar apoi i-a turnat băutură pe gât, ca să pară beată, după care i-a pus sticla în mână. Mă doare sufletul că trebuie să-l bag în aceeaşi groapă cu sora mea!“, spune Gica, cumnata bărbatului.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite