INTERVIU Adrian Păduraru, actor: „Îmi pare rău că n-am făcut o continuare la «Declaraţie de dragoste»“

Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la premiera filmului „Declaraţie de dragoste“, una dintre peliculele româneşti de mare succes. Actorul Adrian Păduraru şi-a mărturisit regretul de a nu fi acceptat să joace într-o continuare a filmului şi a vorbit despre experienţa de a lucra într-un teatru de provincie.

Adrian Păduraru (60 de ani) era proaspăt absolvent de Teatru când a primit rolul liceanului Alexandru Bârsan din „Declaraţie de dragoste“, în care a avut-o parteneră pe Teodora Mareş. Filmul din 1985 a avut un succes răsunător, fiind vizionat de peste cinci milioane de spectatori, şi i-a asigurat lui Adrian Păduraru o carieră înfloritoare, înainte şi după Revoluţie. Alte două filme în care a jucat şi care au umplut sălile de cinema au fost „Extemporal la dirigenţie“ (1987), în regia lui Nicolae Corjos, şi „Chiriţa în Iaşi“ (1988), regizat de Mircea Drăgan.

Din septembrie 2017, Adrian Păduraru este angajat al Teatrului „Alexandru Davila“ din Piteşti, unde a ajuns la insistenţele directorului, care îşi dorea ca instituţia să producă mai multe spectacole de calitate. Actorul mărturiseşte că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-a luat în cariera sa.

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveţi de la filmările pentru „Declaraţie de dragoste“?

Aş menţiona secvenţa de final, care a fost filmată în toamnă, când soarele arăta spectaculos, însă apa mării era foarte rece. Şi toată starea aceea de bine ce transpare pe ecran era în contrast cu frigul pe care îl resimţeam. Peste ani, am fost mândru de modul în care am făcut acea scenă, pentru că era dintr-o tehnică de actorie şi nu dintr-o senzaţie reală de bine. Dimpotrivă, era un frig de îţi îngheţau replicile (râde). Am reuşit cumva să camuflăm acea stare neplăcută cauzată de apa rece.

Teodora Mareş şi Adrian Păduraru în Declaraţie de dragoste FOTO: Cinemagia

Cum aţi fost ales pentru rolul din „Declaraţie de dragoste“?

Au fost mai multe valuri de probe pe care le-am dat. Ultima a fost împreună cu Teodora Mareş, pentru ca regizorul să vadă dacă am putea sugera ideea de cuplu. Niciunul dintre noi nu era atât de entuziast încât să creadă că va avea succes cu rolul său.

UN SUCCES DE NEIMAGINAT

Aşadar, nu vă aşteptaţi ca filmul să stârnească un interes atât de mare?

Nu, nici vorbă! Niciunul dintre noi nu se aştepta la o asemenea popularitate. Pe parcursul filmărilor, stăteam adesea de vorbă cu regizorul Nicolae Corjos şi cu directorul de imagine Doru Mitran şi niciodată nu ne-am imaginat că filmul va avea un aşa de mare succes.

Care au fost cele mai emoţionante reacţii de care aţi avut parte după ce aţi apărut în „Declaraţie de dragoste“?

S-ar putea scrie o carte în acest sens. Sunt foarte multe amintiri frumoase. Vă dau un exemplu: la un moment dat, m-a oprit cineva pe stradă, un domn care mi-a spus că se numeşte Alexandru şi că a fost botezat după numele personajului pe care eu îl interpretasem în „Declaraţie de dragoste“. Iar ce mi-a spus acel domn apoi a fost şi mai interesant. Mi-a spus că are doi copii pe care îi cheamă Ioana şi Alexandru, adică alesese numele personajelor din film. Majoritatea oamenilor cu care mă întâlnesc au zâmbetul pe buze şi în suflet când vorbesc despre „Declaraţie de dragoste“, ceea ce e o binecuvântare pentru viaţa mea.

Constantin Cotimanis, Teodora Mareş şi Adrian Păduraru în filmul "Coborâm la prima" FOTO: Kompostor

Regizorul Nicolae Corjos v-a propus să faceţi o continuare a filmului, dar l-aţi refuzat. Care a fost motivul?

Eram un cinefil înrăit în acele vremuri, vedeam cu colegii, în medie, zece filme pe săptămână. Şi mi se părea că niciodată în istoria cinematografiei partea a doua a unui film nu a mai fost la înălţimea primei părţi. Luând în calcul şi experienţa mea de cinefil, am crezut că o continuare a filmului „Declaraţie de dagoste“ nu va avea acelaşi succes. Cam acesta a fost argumentul. Sigur, privind în urmă, pot spune că a fost un argument de puştan. Într-un fel, îmi pare rău că n-am făcut o continuare la „Declaraţie de dragoste“. A fost un film foarte frumos, cu un parfum special.

TEATRUL ŞI FILMUL, PORŢI SPRE FERICIRE

Iulia Dumitru şi Adrian Păduraru pe scena Teatrului Al. Davila din Piteşti

Colaboraţi de doi ani şi jumătate cu Teatrul „Alexandru Davila“ din Piteşti. Cum simţiţi feedback-ul publicului piteştean?

Am ajuns la Piteşti datorită lui Nicolae Poghirc, directorul teatrului, care m-a impresionat prin dorinţa lui de a face la Piteşti teatru de calitate, autentic. Este principalul motiv pentru care am vrut să merg să joc la Piteşti. Şi, în timp, s-a demonstrat că a fost o alegere bună. La teatrul din Piteşti sunt actori valoroşi şi în acelaşi timp nişte foarte buni colegi. A contat foarte mult şi faptul că, în aceeaşi perioadă în care m-am angajat eu, şi Bebe Cotimanis a decis să colaboreze cu teatrul din Piteşti. Bebe Cotimanis este un partener de scenă şi un prieten cu care colaborez foarte bine. Iar spectatorii de la Piteşti au reacţionat frumos, cu căldură. Ulterior, numărul de spectatori ai teatrului din Piteşti a crescut. Sper să am o colaborare cu teatrul din Piteşti pe un termen cât mai lung.

Vi se pare că se mai face distincţia între teatrul de provincie şi teatrul din Capitală?

În opinia mea, nu a existat vreodată această diferenţiere. În primul rând, pentru că o capitală este numită pe baza unor criterii administrative. Capitala unui domeniu cultural este aceea în care se petrec lucrurile de anvergură. Şi în Bucureşti sunt spectacole bune, dar şi spectacole provinciale în cel mai clar sens al cuvântului. Nu cred în noţiunea de teatru de provincie, asta şi pentru că timp de două decenii am jucatla Teatrul Naţional din Iaşi. Capitala teatrului într-o ţară este locul în care se desfăşoară producţii teatrale de o valoare autentică. Asta se poate întâmpla oriunde şi în orice moment. În încheiere, aş dori să le transmit cititorilor dumneavoastră ceea ce îmi doresc şi mie: să-şi păstreze şi să-şi crească capacitatea de a iubi. Le doresc, de asemenea, să fie fericiţi şi să ştie că atât teatrul, cât şi filmul sunt porţi spre fericire.

A debutat într-o piesă a lui Sartre

Numele: Adrian Păduraru

Data şi locul naşterii: 17 aprilie 1960, Iaşi

Studiile şi cariera:

În 1984 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“, la clasa profesoarei Sanda Manu.

A debutat la Teatrul Mic din Bucureşti cu rolul Un soldat din piesa „Diavolul şi bunul Dumnezeu“, de Jean-Paul Sartre, regia Silviu Purcărete. Pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, şi-a făcut debutul cu rolul Domnul Gabor din „Deşteptarea primăverii“, de Frank Wedekind.

Primul rol într-un film a fost în „Misterele Bucureştilor“ (1983), unde a jucat alături de Marga Barbu, Florin Piersic şi Szobi Czech.

A jucat în aproape 30 de filme şi seriale de televiziune.

Locuieşte în Bucureşti.