Grupul de Comunicare Strategică n-a inclus în statisticile cu personal medical infectat 18 cazuri confirmate în Argeş
0Grupul de Comunicare Strategică nu a inclus în informările privind cazurile de personal medical infectat cu noul coronavirus 18 cazuri înregistrate în Argeş şi confirmate oficial de Prefectura Argeş.
În informarea de presă făcută publică pe 16 aprilie la ora 18, pe site-ul stirioficiale.ro, Grupul de Comunicare Strategică precizează că „numărul cazurilor de personal medical infectat cu noul coronavirus a ajuns la 981, conform raportărilor primite de către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu”. Numai că din informare lipseşte judeţul Argeş, unde sunt 18 cazuri de COVID-19 confirmate oficial de către Prefectura Argeş în rândul personalului medical.
15 dintre cazurile din Argeş, toate de la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel, erau confirmate oficial încă de săptămâna trecută, însă Grupul de Comunicare Strategică nu le-a inclus în vreuna dintre informările oficiale.
Mai mult, pe 16 aprilie, la ora 15, Prefectura Argeş a postat pe pagina sa oficială de Facebook informaţia privind cele 17 cazuri de COVID-19 de la Spitalul Municipal Câmpulung, la care se adaugă cazul chirirgului de la Spitalul Judeţean Argeş, confirmat oficial încă din seara zilei de 15 aprilie.
Iată ce a scris Prefectura Argeş pe pagina sa de Facebook joi 16 aprilie: „Începând din 6 aprilie 2020, DSP Argeş a început o anchetă epidemiologică la Spitalul Municipal Câmpulung. Până în prezent au fost confirmate drept infectate cu coronavirus 17 persoane: un medic, 9 asistente şi 7 infirmiere. Medicul infectat a fost internat, iniţial, la Spitalul Municipal Câmpulung, fiind apoi transferat la Institutul de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Bucureşti. Medicul a fost externat pe 11 aprilie, fiind declarat vindecat. În urma anchetei epidemiologice s-a stabilit că au existat două expuneri profesionale şi una comunitară. Cea din urmă a venit dintr-o comună din Argeş, de unde evoluează un focar de COVID-19 încă din data de 3 aprilie. Conform DSP Argeş, focarul din comuna respectivă ar fi la orginea infectărilor din Spitalul Municipal Câmpulung. Menţionăm că, prin hotărârea CJSU din 3 aprilie 2020, Spitalul Municipal Câmpulung a fost desemnat drept “spital suport pacienţi COVID-19 suspecţi sau pozitivi.” DSP Argeş a identificat 43 de cadre medicale şi personal auxiliar, din mai multe secţii ale Spitalului Municipal Câmpulung, care au fost expuşi contactului apropiat la serviciu”.